23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brăila: La pescuit comercial fără a deţine autorizaţiile necesare (VIDEO)
Brăila: La pescuit comercial fără a deţine autorizaţiile necesare (VIDEO)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila efectuează cercetări cu privire la un bărbat care desfăşura activităţi de pescuit comercial, neautorizat.
În data de 31 august a.c., în jurul orei 10.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice privind combaterea braconajului piscicol, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iaşi, a descoperit pe malul stâng al braţului Măcin, în zona km. 60 al fluviului Dunărea, un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, care desfăşura activităţi de pescuit comercial, neautorizat, folosind o barcă din fibră cu motor ataşabil şi două plase de pescuit din nailon în 6 fire.
În urma activităţii de constatare au rezultat următoarele: în plasele utilizate a fost identificată cantitatea de 4,8 de kilograme de peşte din speciile: caras, mreană, plătică şi şalau, plasele au fost măsurate rezultând 120 de metri, bărbatul nu a fost în măsură să prezinte autorizaţie de pescuit comercial şi licienţă pentru ambarcaţiunea folosită.
Bunurile utilizate în activitatea de pescuit ilegal, în valoare de 3700 de lei,  au fost ridicate în vederea introducerii în camera de corpuri delicte, iar cantitatea de peşte a fost predată unei societăţi comerciale pentru valorificare, în interesul statului.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de pescuit comercial fără licienţă sau autorizaţie de pescuit şi producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vintirelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, potrivit I.T.P.F. Iaşi. VIDEO, mai jos!

  • Galerie Video:
    • Video File:

Articole înrudite