Poliţiştii brăileni s-au sesizat, la data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 15:00, cu privire la faptul că în mediul rural a fost organizat un eveniment privat, la care participau mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că proprietarul imobilului, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, a organizat petrecerea de botez a copilului, în curtea sa, unde au participat unsprezece persoane, fără a tulbura în vreun fel ordinea şi liniştea publică.
Cu această ocazie, tânărul care a organizat petrecerea a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.