23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind desfăşurarea activităţii de picnic, care prevede că aceasta va putea avea loc doar în spaţii special amenajate. Proiectul de lege, care a întrunit 155 de voturi "pentru" şi 10 abţineri, are ca obiect crearea cadrului legal privind desfăşurarea activităţilor de picnic pe domeniul public sau privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale în vederea prevenirii reducerii şi eliminării impactului negativ generat de practicarea inadecvată a acestor activităţi asupra mediului şi asupra stării de sănătate a populaţiei.

Autorităţile trebuie să amenajeze şi să utileze spaţii speciale

Activitatea de picnic este definită ca "orice activitate de recreere de afluenţă publică desfăşurată în zone de afluenţă publică consacrate pe domeniul public sau privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale de una sau mai multe persoane şi care presupune consumul de băuturi şi/sau alimente, precum şi, după caz, aprinderea sau nu a focului".
Potrivit acestui proiect, vor fi amenajate zone speciale pentru picnic pe domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, care vor fi dotate cu utilităţi şi facilităţi pentru această activitate şi în care aprinderea focului este permisă. Ele se vor găsi în parcuri şi în zonele limitrofe ale pădurilor situate în intravilanul localităţilor. Desfăşurarea activităţii de picnic în alte zone decât cele amenajate special va fi interzisă.

Decenţă, linişte, curăţenie...

Persoanele care merg la picnic nu vor avea voie să spele obiectele folosite la această activitate în apele din vecinătatea zonei special amenajate, nu vor avea voie să hrănească animalele sălbatice, să distrugă plantele, să posteze semne sau mesaje. Ei trebuie, de asemenea, să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate, să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să-l supravegheze permanent, să lase locul aşa cum l-au găsit, să nu arunce ţigări sau chibrituri aprinse în alte locuri decât cele special amenajate, să respecte bunele moravuri. Nerespectarea prevederilor acestei legi se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este decizională în acest caz


Articole înrudite