23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Autorul unui omor descoperit în PTF Albiţa
Autorul unui omor descoperit în PTF Albiţa

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un cetăţean român, căutat de autorităţi pentru punerea în aplicare a unui mandat european de arestare ca urmare a săvârşirii infracţiunii de omor.
"În ziua de 22 august a.c, în jurul orei 12.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetăţean român, în vârstă de 35 de ani. La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului figura o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare emis de autorităţile din România pentru săvârşirea infracţiunii de omor", potrivit ITPF Iaşi.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


Articole înrudite