16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Autocisternă cu motorină răsturnată pe şosea la Brăila
Autocisternă cu motorină răsturnată pe şosea la Brăila

Astăzi, în jurul orei 07:05, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că, pe raza localităţii Bordei Verde, ar fi avut loc un accident rutier. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din judeţul Iaşi, în timp ce conducea o autocisternă pe DJ 211, pe raza localităţii Bordei-Verde, într-o curbă, ar fi pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat pe partea stângă a sensului său de deplasare.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. La faţa locului traficul este dirijat de poliţişti, circulându-se alternativ pe un sens de mers. De asemenea, locul evenimentului este asigurat şi de un echipaj din cadrul I.S.U. Dunărea Brăila până la transvazarea completă a motorinei într-o altă autocisternă şi eliberarea părţii carosabile. Nu este pericol de explozie. Cisterna nu s-a fisurat.


Articole înrudite