22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
9 persoane au murit prin înec pe litoral de la începutul sezonului estival; alte 20, salvate din apă
9 persoane au murit prin înec pe litoral de la începutul sezonului estival; alte 20, salvate din apă

Nouă persoane au murit prin înec pe litoral, de la începutul sezonului estival, în alte 20 de cazuri pompierii reuşind salvarea oamenilor din apă, a informat, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".
Aproape 900 de persoane au fost asistate medical de echipajele corturilor de prim ajutor amplasate pe plajă, jumătate dintre acestea fiind transportate la spital.
"În perioada 30 iunie-30 iulie, echipajele corturilor de prim ajutor şi ambulanţelor SMURD B2 ce le deservesc au asistat medical 876 de persoane, 439 dintre acestea fiind transportate la spital. De asemenea, de la începutul sezonului estival până în prezent, 20 de persoane au fost salvate de la înec, în timp ce 9 persoane au decedat din cauza accidentelor prin submersie", se arată într-un comunicat de presă transmis de ISU "Dobrogea".
Conform sursei citate, în prima lună de la operaţionalizarea punctelor temporare de lucru pe litoral, cele mai multe intervenţii au avut loc în staţiunea Eforie Nord - 242, urmată de Costineşti - 219 şi Mamaia - 167 intervenţii.
Pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, personalul Inspecţiei de Prevenire a executat, în aceeaşi perioadă, 224 de controale privind domenii de activitate printre care turism şi comerţ, în urma cărora au fost constatate 1.169 de deficienţe şi au fost aplicate 973 de avertismente şi 190 de amenzi în cuantum de 1.783.000 lei.
"În perioada menţionată anterior, pompierii militari au executat 1.128 de misiuni, din care 898 pentru acordarea primului ajutor şi a asistenţei medicale de urgenţă, 120 pentru localizarea şi lichidarea incendiilor, 18 pentru salvarea unor persoane de la înec şi alte 85 fiind diverse situaţii de urgenţă", a mai informat ISU.
Pentru creşterea gradului de siguranţă a turiştilor care aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoral, în zonele cu afluenţă mare de persoane din judeţul Constanţa, începând cu data de 30 iunie au fost operaţionalizate 22 de puncte de lucru temporare - 9 puncte de stingere a incendiilor, în localităţile Urluia/Adamclisi, Crucea, Ciocârlia, Ovidiu, Valu lui Traian, staţiunea Mamaia, Eforie Nord, Techirghiol, Vama Veche, dotate fiecare cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă; 7 puncte de prim ajutor, în Mamaia Nord/Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Saturn-Venus şi Vama Veche, dotate cu containere, ambulanţe şi şenilate; 6 puncte de salvare acvatică, în portul turistic Tomis, Lacul Siutghiol (Ovidiu şi Baza UMC), portul Belona (Eforie Nord), lacul Techirghiol şi portul turistic Mangalia - dotate fiecare cu o ambarcaţiune.
În fiecare weekend, în perioada sezonului estival, mai multe echipaje de pompieri asigură intervenţiile în situaţii de urgenţă pe tronsoane prestabilite de pe autostrada A2, cu personal şi tehnică din cadrul ISU Călăraşi, ISU Ialomiţa şi ISU Bucureşti-Ilfov.
"Pentru asigurarea unui răspuns prompt şi eficient, maşinile pompierilor au fost amplasate la km 19, km 35 (punct de lucru permanent), Secţia Lehliu Gară, km 105 (punct de lucru permanent) şi km 142 (Staţia de pompieri Feteşti, lângă autostrada A2). În aceste locaţii se regăsesc echipaje de stingere cu modul de descarcerare şi ambulanţe SMURD", mai reiese din comunicat, notează Agerpres.

Autor: Albert Gabriel OPRIŞAN


Articole înrudite