29 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Volodimir Zelenski va vorbi în Parlamentul României luni, 4 aprilie
Volodimir Zelenski va vorbi în Parlamentul României luni, 4 aprilie

Anunţul a fost făcut de deputatul Pavel Popescu, care a avut joi o întrevedere cu o delegaţie ucraineană, confirmând că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va vorbi în Parlamentul României luni, 4 aprilie, în cursul serii.
„Am avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie ucraineană, formată din Reprezentanţi speciali ai Preşedintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, cât şi membri ai corpului diplomatic ucrainean. În delegaţie au fost prezenţi: domnul Oleksandr BANKOV, Secretar de stat al MAE al Ucrainei, doamna Yliia Hryshyna, deputat al Radei Supereme al Ucrainei, domnul Paun Rohovei, Însarcinatul cu afaceri a.i. al Ucrainei în România şi domnul Petro Stoian, secretar II al Ambasadei Ucrainei în România. Am reiterat în cadrul întâlnirii solidaritatea faţă de bravul popor ucrainean cât şi susţinerea totală şi necondiţionată a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei în graniţele recunoscute la nivel internaţional. Suntem în continuare fermi cu privire la sprijinirea tuturor sancţiunilor impuse Rusiei de către comunitatea internaţională şi ne-am dorinţa de a fi mai proactivi pe cateva teme concrete.
Partea ucraineană ne-a transmis salutul şi multumirile Preşedintelui Zelenskyy. Totodată, delegaţia şi-a exprimat recunoştinţa cu privire la asistenţa umanitară venită din partea României cât şi pentru demersurile aflate în desfăsurare, menite să sprijine mai concret poporul ucrainean în apărarea ţării şi a valorilor democratice.
Lupta ucrainenilor nu este doar a lor. Este o luptă pentru libertate şi pentru toate statele şi popoarele care iubesc pacea. Aşteptăm cu nerăbdare intervenţia Preşedintelui Zelenskyy, care se va adresa Parlamentul României luni seara, săptămâna viitoare.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cei care astăzi arătaţi empatie faţă de cei ce fug din calea nenorocirii iscate de criminalul de război, Vladimir Putin. Slava Ukraini!”, a scris pe Facebook Pavel Popescu.
Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean a avut o intervenţie prin legătură video în faţa liderilor statelor UE reuniţi la summitul la Bruxelles, unde a evaluat prin scurte descrieri fiecare dintre aceste ţări, inclusiv România, în funcţie de modul în care sprijină Ucraina în faţa invaziei ruse. „România ştie ce este demnitatea şi va fi cu noi în momentul crucial”, a fost remarca lui Volodomir Zelenski faţă de ţara noastră.


Articole înrudite