22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
PNL vrea comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale
PNL vrea comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale

Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat că există suficiente argumente, inclusiv de natură constituţională, pentru comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Propunerea va fi discutată în coaliţie.
„Atât timp cât se discută acest proiect, este evident că există - din punctul nostru de vedere - suficiente argumente şi de natură constituţională să promovăm un asemenea proiect. Probabil că el va prinde contur în această sesiune parlamentară, dar nu înainte de a fi discutat în coaliţie şi agreat cu partenerii social-democraţi şi cei de la UDMR. Considerăm că ar putea fi o idee pe baza căreia am putea să ajutăm foarte mult procesul electoral din anul 2024 şi cred că ar fi oarecum prematur să discutăm detaliile acestui proiect înainte de a fi discutat şi asumat, bineînţeles, în cadrul coaliţiei”, a afirmat Stroe după şedinţa grupurilor parlamentare ale PNL.


Articole înrudite