15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
PLUS propune modificarea programului şcolilor şi măsuri pentru transport în comun, la momentul ridicării restricţiilor
PLUS propune modificarea programului şcolilor şi măsuri pentru transport în comun, la momentul ridicării restricţiilor

PLUS propune o serie de măsuri pentru administraţiile locale care să vizeze perioada de după ridicarea stării de urgenţă, printre acestea numărându-se stabilirea unui număr maxim de călători care pot circula într-un mijloc de transport în comun, încurajarea transportului alternativ ecologic, formule prin care copiii să nu fie nevoiţi să ajungă toţi la aceeaşi oră în clase, informează Agerpres.
Conform unui comunicat transmis de PLUS, măsurile au fost elaborate de către Liviu Iolu şi Victor Giosan, membri ai Celulei executive de criză PLUS. Recomandările au fost formulate "consultând surse deschise şi modele de bune practici din planurile" făcute de administraţiile oraşelor occidentale. Acestea vizează:
- evitarea aglomeraţiei în mijloacele de transport în comun. Conform PLUS, în mai multe metropole vestice, în timpul perioadei de izolare, autobuzele au voie să circule cu maximum opt călători, iar tramvaiele cu maximum 16 călători. "Primarii din România trebuie ca, împreună cu echipe de epidemiologi, să stabilească pentru perioada imediat următoare ridicării restricţiilor un număr maxim de călători care pot circula într-un mijloc de transport în comun şi, în oraşele mari care au bani de investiţii, să crească rapid atât parcul de autobuze/tramvaie, cât şi frecvenţa de circulaţie în funcţie de acest număr", se arată în comunicat;
- încurajarea transportului alternativ ecologic. "În regiunile poluate s-a constatat şi un număr mai mare de cazuri grave de infecţie cu COVID-19", menţionează PLUS. Formaţiunea apreciază că administraţiile locale trebuie să încurajeze mijloace alternative nepoluante de transport individual (biciclete, trotinete etc.) şi să investească în piste şi bretele speciale sigure pentru acest tip de transport public;
- modificarea programului şcolilor. "Primarii trebuie să înceapă discuţiile cu Inspectoratele Şcolare Judeţene pentru a găsi cele mai bune formule prin care copiii să nu fie nevoiţi să ajungă toţi la aceeaşi oră în clase, în momentul redeschiderii şcolilor", a precizat sursa citată;
- creşe/afterschool cu program continuu în această vară. "Având în vedere săptămânile de pauză pe care le trăim, cel mai probabil vacanţele şi concediile nu mai sunt previzibile pentru lunile iulie-august pentru toţi angajaţii. Aceştia vor trebui să recupereze întârzierile firmelor la care lucrează şi, dacă au copii, trebuie să îi poată lăsa într-un sistem protejat şi sigur", adaugă reprezentanţii PLUS;
- o nouă politică de solidaritate comunitară: dezvoltarea şi adaptarea serviciilor sociale în general, dar mai ales cele pentru vârstnici, astfel încât aceştia să poată fi cu adevărat protejaţi de propria comunitate într-un mod coordonat de administraţia locală;
- digitalizarea administraţiei locale: "modelul de interacţiune cu publicul în administraţia locală trebuie reanalizat şi găsite soluţii" de digitalizare rapidă;
- susţinerea digitalizării şcolilor primare, secundare şi a liceelor: investiţii în training pentru profesori şi elevi pentru utilizarea de tehnologii care să permită lecţii la distanţă;
- regândirea priorităţilor bugetare: raţionalizarea cheltuielilor prin prioritizare în raport de siguranţa sanitară, funcţionarea serviciilor comunale esenţiale, funcţionarea serviciilor sociale, susţinerea dezvoltării economice locale;
- reprogramarea/amânarea investiţiilor în stadioane şi mari săli de spectacole, având în vedere că este "posibil ca în viitor regulile de participare la asemenea evenimente să se schimbe";
- încurajarea restaurantelor să deschidă terase în aer liber, inclusiv posibilitatea ca mesele să poată fi aşezate afară, cu scutirea de taxe pentru plata ocupării unui domeniu public;
- cumpărarea pentru/în parteneriat cu spitalele a unor aparate de testare;
- cumpărarea de către primării de măşti/mănuşi şi dezinfectant şi constituirea de stocuri cu dispozitive de siguranţă/igienă pentru lucrătorii din serviciile publice esenţiale;
- căutarea activă a noilor oportunităţi de investiţii, în contextul în care multe companii vestice au început să gândească relocalizarea producţiei din China. "Regiunile din România pot profita de această transformare dacă reuşesc să îşi promoveze disponibilitatea şi să-şi facă cunoscute atuurile exact în această perioadă", se mai menţionează în comunicatul PLUS.


Articole înrudite