22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pliante PNL capsate de taloanele de pensii. PSD cere explicaţii
Pliante PNL capsate de taloanele de pensii. PSD cere explicaţii

PSD solicită explicaţii oficiale despre distribuirea unor materiale de propagandă politică ataşate, prin capsare, de taloanele de pensii. "PSD a transmis astăzi o solicitare reprezentanţilor Poştei Române şi ai Casei Naţionale de Pensii Publice cu privire la „serviciul special de capsare” a materialelor de propagandă politică de taloanele de pensii distribuite pensionarilor. Celor două entităţi publice li s-a cerut să precizeze dacă un astfel de serviciu este legal, având în vedere că e vorba de documente emise de autorităţile statului român, asociate în mod direct cu propaganda unui partid politic. De asemenea, s-a solicitat conducerii Companiei Naţionale „Poşta Română” să precizeze care este tariful perceput pentru acest „serviciu suplimentar de capsare” prestat de angajaţii companiei (pe lângă serviciul de distribuire) şi dacă partidul beneficiar a achitat distinct suma corespunzătoare. PSD solicită şefilor Poştei Române şi Casei Naţionale de Pensii Publice să se abţină să-şi depăşească atribuţiile legale pe care le au în exercitarea funcţiei. Acordarea unor foloase necuvenite unui partid politic este sancţionată de lege. În plus, astfel de decizii aflate la limita legii sau dincolo de ea nu se justifică nici măcar din punct de vedere electoral, pentru că pensionarii nu au uitat că partidul ale cărui pliante au fost capsate de talonul de pensii a îngheţat punctul de pensie în 2021, s-a opus cu insistenţă aplicării calendarului de creştere a pensiilor din Legea 127/2019, iar mai recent a contestat propunerea PSD de majorare şi de recalculare a pensiilor, susţinând că nu ar fi bani pentru astfel de măsuri necesare pentru creşterea nivelului de trai al pensionarilor", transmite PSD.


Articole înrudite