Până în acest moment am vorbit despre rolul, atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Parlamentului României. În acest episod a venit rândul procesului legislativ, mai exact cum este adoptată o lege în ţara noastră. Acesta este un proces dificil şi de multe ori foarte îndelungat. Prima dată trebuie să ştim cine are dreptul de iniţiativă legislativă, iar la acest capitol avem 4 jucători: Guvernul, parlamentarul, cetăţenii şi preşedintele. Proiectele de lege realizate de Guvern sunt produsul unor echipe de lucru dintr-un minister sau mai multe, iar rezultatele obţinute sunt mai apoi transformate în hotărâri de guvern. Aceste hotărâri sunt trimise către Camera Deputaţilor sau Senat cu rugămintea de a fi declanşată procedura de dezbatere parlamentară şi aprobare. Un parlamentar sau mai mulţi pot face o propunere legislativă şi apoi este trimisă spre avizare Consiliului Legislativ. Este nevoie de un singur parlamentar să semneze propunerea legislativă pentru ca să fie înregistrată, dar cu cât are mai mulţi semnatari şi, bineînţeles, de la mai multe partide, are mai multă reprezentativitate. Drept de iniţiativă avem şi noi, cetăţenii, trebuie 100.000 de oamenii care să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare dintre acestea să se strângă minimum 5.000 de semnături în cazul legilor organice şi ordinare. În fine, un ultim jucător care poate avea iniţiativă este preşedintele României, doar în cazul legilor de modificare a Constituţiei, la propunerea Guvernului, a cel puţin un sfert din numărul deputaţilor sau senatorilor sau 500.000 de cetăţeni din cel puţin jumătate din judeţele ţării (fiind necesare 20.000 de semnături din fiecare judeţ reprezentat).
În cât timp se trimite proiectul spre dezbatere
Textul proiectului de lege sau al propunerii legislative trebuie să fie depus la Cameră care trebuie să îl dezbată prima, în funcţie de domeniul la care se face referire. După ce textul este luat la cunoştinţă în prima şedinţă, este trimis spre avizare către comisia sesizată, pentru a-l examina pe fond. Biroul Permanent poate stabili un termen în care comisia sesizată în fond trebuie să-şi depună raportul. De exemplu, în Camera Deputaţilor termenul nu poate fi mai mic de 14 zile şi mai mare de 60 de zile. Raportul final este înaintat Biroului Permanent, urmând să fie multiplicat şi trimis parlamentarilor şi presei, iar iniţiativa legislativă va intra automat pe ordinea de zi. Un text care nu comportă probleme deosebite şi are mai mult de două articole trece prin trei etape principale: dezbaterea generală, dezbaterea şi votul pe articole şi votul final pe ansamblul legii.
Cele trei etape de adoptare a unei legi
Dezbaterea generală debutează cu prezentare, de către iniţiator, a motivelor care au condus la promovarea proiectului, urmată de prezentarea raportului comisiei. După aceea se stabileşte o listă a vorbitorilor care vor să îşi exprime o opinie legată de proiect, iar după ce se termină lista celor înscrişi la cuvânt, iniţiatorul mai are dreptul la o intervenţie pentru a exprima o concluzie. În această primă etapă, discuţiile se poartă asupra motivaţiilor şi a utilităţii generale a proiectului. Dezbaterea pe articole începe în cazul admiterii proiectului. Preşedintele de şedinţă citeşte fiecare articol în parte, urmat de amendamentele care i-au fost aduse. După ce s-au încheiat discuţiile, sunt votate articolele pe rând, începând cu amendamentele. Votul în ansamblu începe după ce textul iniţiativei legislative a fost votat articol cu articol. Acest moment este cel mai important şi este anunţat cu mai multe zile înainte, pentru optima mobilizare a parlamentarilor. În funcţie de tipul legii, e nevoie de un anumit tip de majoritate pentru a fi adoptată. Legile constituţionale (care aduc modificări Constituţiei) au nevoie de 2/3 din numărul deputaţilor şi senatorilor (majoritate calificată), legile organice (pentru reglementarea organizării unor instituţii) - de către jumătate din numărul deputaţilor, respectiv senatorilor (majoritate absolută) şi, în fine, legile ordinare - de către jumătate din numărul deputaţilor, respectiv senatorilor prezenţi în sală (majoritate simplă).
Cum se poate întoarce o iniţiativă legislativă
Pentru a întoarce o iniţiativă legislativă există două variante: Curtea Constituţională sau preşedintele României. Înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea rămâne cinci zile la secretariatele celor două Camere, timp în care preşedintele, Guvernul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau minimum 25 de senatori şi 50 de deputaţi pot cere Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra ei cu privire la constituţionalitatea unor articole sau a textului în ansamblu. Astfel, Parlamentul trebuie să se pună de acord cu dispoziţiile considerate neconstituţionale cu conţinutul deciziilor Curţii în termen de 45 de zile. În cazul preşedintelui României se decide să se ceară reexaminarea textului, gest pe care poate să îl facă o singură dată pentru un proiect de lege şi trebuie să se folosească de acest drept în maximum 20 de zile de la primirea spre promulgare. În acest caz, cea care îşi dă avizul asupra solicitării preşedintelui este comisia de fond (comisia care a analizat prima textul de lege). După eventuale modificări, preşedintele trebuie să promulge legea în 10 zile de la primirea noului text de lege.
