27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Neînţelegerile dintre PNL şi USR lasă un judeţul fără prefect de 3 luni
Neînţelegerile dintre PNL şi USR lasă un judeţul fără prefect de 3 luni

Instituţia Prefectului judeţului Buzău funcţionează de mai multă vreme fără prefect, ceea ce ar afecta activitatea judeţului. Acest lucru este reclamat de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care trage un semnal de alarmă şi afirmă că autorităţile centrale trebuie să numească cât mai repede un prefect de Buzău pentru că el, ca preşedinte al Consiliului Judeţean, a ajuns să nu aibă cu cine colabora în lipsa unei echipe complete la vârful Prefecturii.
„Judeţul Buzău de o grămadă de timp nu poate fi condus din punct de vedere adminiŞstrativ şi politic. Nu avem prefect, nu avem subprefect, nu am cu cine lucra, nu am cu cine să colaborez. Restul este poezie! Dacă politicienii nu vor înţelege că trebuie făcut ceva şi pentru cetăţeni şi trebuie să facă în mod special pentru aceia care i-au trimis în Parlament, atunci nu o să facem nimic. Dar, indiferent de culoarea politică, cetăţenii ne vor întreba, pe bună dreptate, ce si cum. Eu nu sunt supărat, dar lucrurile nu sunt în ordine şi vreau să trag un semnal de alarma“, a declarat Petre Emanoil Neagu, informează News.ro.
Judeţul Buzău nu mai are prefect din 4 ianuarie 2021, când Leonard Dimian şi-a dat demisia. De la demisia lui Dimian şi până în 3 martie, activitatea Prefecturii a fost coordonată de subprefectul Adina Moiseanu, secondată de subprefectul Vasile Alecu. Ulterior, cei doi au fost înlăturaţi din funcţii prin hotărâre de Guvern, astfel că de la începutul lunii şi până acum, la Instituţia Prefectului lucrează un singur subprefect, Marieta Boloş de la PNL.
Postul de prefect ar urma să revină PLUS, iar celălalt post de subprefect ar urma să revină PNL.


Articole înrudite