22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ministrul Apărării vine la Galaţi
Ministrul Apărării vine la Galaţi

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, vine luni la Galați, unde va participa la ceremonia de deschidere a exercițiului "SABER GUARDIAN 23". "Ceremonia de deschidere a exerciţiului multinaţional «SABER GUARDIAN 23» (SG23) va avea loc luni, 29 mai, începând cu ora 11.00, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă «Smârdan», în prezenţa ministrului Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu. La exerciţiul SG23 vor participa, în perioada 29 mai - 9 iunie, aproximativ 10.000 de militari, dintre care peste 5.000 de militari români, cu peste 1.700 de mijloace tehnice din ţara noastră şi din 13 naţiuni aliate şi partenere. Exerciţiul, condus de Comandamentul Forţelor Întrunite «General Ioan Emanoil Florescu», reprezintă cea mai amplă şi complexă activitate multinaţională de instruire din acest an şi se va desfăşura în poligoane şi facilităţi militare de instruire din România", anunță MApN.


Articole înrudite