19 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Impresiile liderilor ALDE după vizita la Galaţi
Impresiile liderilor ALDE după vizita la Galaţi

"Locuitorii din Galaţi şi Brăila susţin ALDE, care va trimite cât mai mulţi oameni curaţi, integri şi bine pregătiţi în Parlamentul European", a precizat preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, într-o postare pe Facebook după vizita efectuată în Galaţi. "O strângere fermă de mână e tot ce ai nevoie ca să înţelegi că eşti pe drumul cel bun. Modul în care m-au întâmpinat brăilenii şi gălăţenii îmi confirmă că mergem pe acel drum şi că avem susţinerea lor", a scris Călin Popescu Tăriceanu. "Îmi spune că îşi doresc oameni competenţi şi cu experienţă care să îi reprezinte în Uniunea Europeană", a adăugat preşedintele ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu a mai spus că, în cadrul vizitei, le-a transmis gălăţenilor că îşi doreşte ca aceştia să "sprijine ALDE pentru a trimite cât mai mulţi oameni curaţi, integri şi bine pregătiţi în Parlamentul European", arătând că "sprijinul vostru e foarte important pentru noi!". La rândul său, secretarul general al ALDE, Daniel Chiţoiu, a spus, tot într-o postare pe contul personal de Facebook, că "filiala din Galaţi este un exemplu pozitiv pentru toate filialele din ţară. Am avut plăcerea de a inaugura noul sediu al partidului, să cunoaştem noi membri şi să discutăm cu gălăţenii. Am convingerea că la Galaţi ALDE poate să obţină rezultate foarte bune. Sunt oameni dedicaţi activităţii politice".

De asemenea, Chiţoiu a mai spus că "rezultatele obţinute de ALDE la alegerile europene vor avea un aport însemnat şi din partea ALDE Galaţi".


Articole înrudite