22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Primul monument de cinstire a eroismului ostaşilor gălăţeni dovedit în bătăliile de la 7-9 ianuarie 1918, care a fost construit imediat după război, la intersecţia dintre străzile Brăilei şi I.L. Caragiale (astăzi, parcarea şi scuarul blocului BR 1C), şi demolat de autorităţile comuniste după cel de-Al Doilea Război Mondial, va fi refăcut în totalitate în aceeaşi locaţie până la începutul anului viitor, în urma deciziei votate la şedinţa Consiliului Judeţului care a avut loc marţi după-amiază. Consilierii au aprobat studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru obiectivul de investiţii "Monumentul Apărătorii oraşului Galaţi, 7-9 ianuarie 1918", în valoare totală de 442.000,00 lei, din care valoarea (C+M) de 388.445,00 lei. Conform spuselor preşedintelui CJ, Nicolae Bacalbaşa, monumentul va fi reconstruit identic cu cel dărâmat după cel de-Al Doilea Război Mondial, lucru care va putea fi posibil datorită imaginilor realizate la cea vreme de fotograful gălăţean Makşay. Construcţia cinsteşte curajul ostaşilor gălăţeni conduşi de comandorul Constantin Niculescu-Rizea, care au apărat şi eliberat oraşul de ocupaţia trupelor ruseşti în retragere, în bătăliile din 7-9 ianuarie 1918.

Conform expunerii, proiectul tehnic al monumentului propriu-zis are în vedere reconstrucţia cât mai fidelă a celui demolat şi va fi prevăzută ridicarea unui obelisc din două coloane, pe ale căror capiteluri se sprijină un vultur executat din bronz şi o plachetă comemorativă. La baza soclului se va afla un cap de leu într-un ancadrament, formând o fântână arteziană şi un bazin colector.

De asemenea, în cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost aprobată şi construirea unui monument troiţă şi placă de comemorare pentru ostaşii români căzuţi în Al Doilea Război Mondial, un proiect în valoare totală de 211.770,00 lei.


Articole înrudite