Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse va avea o organigramă de 200 de oameni, în afară de angajaţii celor două agenţii pe care instituţia le-a preluat de la Ministerul Muncii, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Gabriela Firea, în cadrul comisiilor parlamentare reunite de buget-finanţe.
"De la Ministerul Tineretului şi Sportului ar fi trebuit să preluăm 40 de posturi, dar am primit 30, iar de la Ministerul Muncii, din corpul ministerului nu am primit niciun angajat, doar Autoritatea Naţională pentru Protecţia şi Drepturile Copilului, cu întreaga structură, şi Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi. (...) Nu s-au făcut încă numiri noi de secretari de stat, eu rămân în continuare, ca să spun aşa, singurul angajat, dar avem o organigramă care a fost acceptată de Ministerul de Finanţe într-un format draft, urmând ca în funcţie de necesarul de după câteva luni... am spus pentru început să nu începem cu mai mult de 30-40 de persoane, dar sunt direcţii-suport care sunt indispensabile, deci nu putem funcţiona fără ele: Direcţia Juridică, Direcţia Resurse Umane, Direcţia Economică, Direcţia de Achiziţii, Direcţia de Audit, Corpul de Control... Cu toate direcţiile suport, (organigrama va cuprinde, n.r.) 200 de oameni, deci 170 în plus faţă de cei 30 preluaţi de la Ministerul Tineretului şi Sportului. Iar cele două agenţii păstrează întregul corp de angajaţi, dar care sunt în coordonarea ministerului", a afirmat Gabriela Firea".
Ministrul Familiei a subliniat că suma alocată în bugetul ministerului pentru domeniul Tineret este insuficientă.
"Vreau să precizez din capul locului că suma alocată pentru domeniul Tineret nu este pentru moment una suficientă şi satisfăcătoare, dar dat fiind faptul că a fost mai dificilă separarea componentei de Tineret din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului şi pentru că şi Sportul are nevoie de finanţare şi acolo a rămas principala componentă bugetară şi de resurse umane, inclusiv sediul şi alte active, avem promisiunea fermă a Ministerului de Finanţe că ne vom regla pe parcursul anului", a menţionat Gabriela Firea.
De asemenea, aceasta a arătat că aşteaptă o completare a bugetului şi pentru domeniul Familie.
"Am lucrat îndeaproape cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, de asemenea cu reprezentanţii ministerelor de la care am preluat parte din activitate, şi mă refer aici la Ministerul Muncii, în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi protecţia şi drepturile copilului şi adopţie, iar cu Ministerul Tineretului şi Sportului pentru componenta de tineret. O noutate este domeniul Familie, care nu a avut până în acest moment o structură organizatorică şi funcţională la nivelul Guvernului în cadrul unui minister şi practic la acest capitol a trebuit să pornim de la zero şi în ceea ce priveşte atribuţiile din domeniul familie, dar şi structura organizatorică, organigrama şi bugetul. De aceea fac precizarea că la capitolul Familie avem promisiunea Ministerului de Finanţe că ne vom regla din punct de vedere financiar pe parcursul anului, deoarece nu avem un punct de referinţă, nu avem un istoric, nu putem să analizăm o execuţie bugetară. În ceea ce priveşte celelalte componente care au fost preluate de la ministerele-mamă, din suma totală de 183 de milioane de lei cât reprezintă creditele noastre bugetare, iar creditele de angajament fiind de 436 de milioane de lei, o parte importantă, semnificativă, merge către Autoritatea pentru Protecţia şi Drepturile Copilului şi Adopţie. Avem câteva proiecte ţintite pe care le vom derula anul viitor, care au început şi dar trebuie să continue şi au nevoie de susţinere financiară: proiectul Sistemului Informatic Naţional pentru Adopţie: obiectivul general este realizarea unui sistem informatic disponibil la nivel naţional care să permită cetăţenilor şi instituţiilor cu responsabilităţi în domeniu să aibă acces la servicii electronice, informaţii şi schimb bidirecţional de date între aceştia, valoarea totală fiind de 45,9 milioane de lei. Proiectul "Progres în asigurarea tranziţiei de la îngrijirea în instituţii la îngrijirea în comunitate", cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă - aici bugetul total este de 8,3 milioane de lei. Proiectul "Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor, asigurarea unui mediu de îngrijire familial pentru cât mai mulţi copii separaţi temporar sau definitiv de familie prin întărirea şi extinderea actualei reţele de asistenţă maternală şi crearea unui model de formare a asistenţilor maternali", cu un buget de 3,8 milioane de lei. La nivelul Agenţiei Naţionale pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, bugetul total este de 9,4 milioane de lei", a explicat Gabriela Firea.
Proiectul de buget al Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse pentru anul 2022 a primit miercuri aviz favorabil din partea comisiilor reunite de buget-finanţe ale Parlamentului. (sursa Agerpres)