Vicepreşedintele PNL, Victor Paul Dobre, consideră că rezultatele dezastruoase obţinute de elevi în actuala sesiune a examenului de bacalaureat reprezintă rezultatul degradării treptate a sistemului de învăţământ, degradare ce a fost generată de un cumul de factori, ce includ politicile de învăţământ aplicate de aproape toate guvernele de după ’89. Liberalul a declarat: ”Rezultatele sunt ca urmare a degradării sistemului de învăţământ din România, sunt impactul unei multitudini de cauze ce ţin de o lungă perioadă”. Dobre a făcut o radiografie a învăţământului românesc, identificând cauzele ce au generat degradarea calităţii învăţământului naţional: subfinanţarea, politizarea, instabilitatea, absenţa predictibilităţii materiei studiate şi a examinării, salarizarea slabă a cadrelor didactice, programa prea încărcată, coroborate cu mentalitatea societăţii conform căreia reuşita în viaţă nu este generată de o educaţie solidă. Liberalul a precizat: “Subfinanţarea sistemului (n.r. - liberalul a amintit că doar guvernarea Tăriceanu a mărit salariile cadrelor didactice şi a investit masiv în infrastructura de învăţământ), politizarea... Am ajuns la acele aberanţe, a fost Ordonanţa 37, în care nu îţi trebuia nici studii, nici pregătire, nici experienţă, nici ani de vechime, decât să fii membrul unui de partid. Şi puteai să te duci oriunde: veterinar la finanţe, finanţist la agricultură, agricultor la cultură şi tot aşa! (...) Depolitizarea trebuie să fie reală şi, de ce nu, să începem cu învăţământul. Instabilitatea, predictibilitatea – acum în fiecare an apare o evaluare, o istorie, că nu mai ştii. (Dobre susţine că un elev trebuie să ştie din primul an de liceu la ce materii trebuie să se pregătească pentru Bacalaureat - n.r.). (…) Umilirea cadrelor didactice, practica excesivă a meditaţiilor... (…) Cred că şi programa e prea încărcată”. De cealalată parte, mentalitatea greşită privind inutilitatea educaţiei se înrădăcinează tot mai mai puternic, propagându-se în întreaga societate, astfel încât ”foarte mulţi copii cred că nu e nevoie prea mult de şcoală, că şmecheria şi tupeul sunt mai bune decât cunoştinţa de carte”.
Desigur, ne reamintim şi de ministrul liberal al educaţiei, inginerul constructor Adomniţei. Însă pentru că liberalii au investit mult în infrastructura şcolară, de aici o fi apărut logica necesităţii unui inginer constructor la conducerea unui minister preocupat de construcţia unor şcoli, în guvernul Tăriceanu, chiar dacă principalul obiectiv al ministerului era legat de învăţământ.
Liberalul Dobre nu a criticat măsura instalării camerelor de luat vederi în sălile de examen, însă este convins că această măsură nu rezolvă multitudinea problemelor reale cu care se confruntă învăţământul românesc: ”E bine că se iau măsuri drastice ca să nu se copieze, dar nu cred că numai instalând camere de luat vederi rezolvăm problema educaţiei şi a învăţământului”.
Liderul liberalilor gălăţeni şi-a exprimat regretul pentru faptul că noi gălăţenii am reuşit să ocupăm unul dintre locurile topului negativ privind promovabilitatea la ediţia celui mai slab Bacalaureat din istoria românească: “Şi aici ne situăm sub media naţională...”.