La scurt timp după ce Curtea Constituţională a anunţat anularea alegerilor prezidenţiale, DIICOT a transmis un comunicat de presă în care anunţă deschiderea unui dosar penal in rem legat de dezvăluirile din documentele desecretizate ale serviciilor secrete care au fost discutate în şedinţa CSAT, potrivit Digi24. „În urma analizei informaţiilor rezultate din documentele (desecretizate) care au fost prezentate în cadrul şedinţei CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfăşurarea procesului electoral pentru funcţia de Preşedinte al României, procurorii DIICOT s-au sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, tentativă la infracţiunea de perturbarea funcţionarii sistemelor informatice şi tentativă la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic. Cercetările sunt efectuate in rem, iar această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă şi completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauza a unei soluţii legale şi temeinice”, a precizat DIICOT.
Foto: Caracter ilustrativ / Sursa: Inquam Photos - George Călin