Principala temă de discuţie în aceste zile a fost cea privind pericolul reprezentat de droguri, mai ales după tragedia din 2 Mai, dar şi cele din Alba şi Brăila. Ţara noastră deja nu mai este una de tranzit a drogurilor, ci devine una în care consumul reprezintă o problemă reală.
Ca părinţi, nu putem să ne prefacem că nu vedem realitatea: tendinţa actuală este îngrijorătoare în sensul că numărul consumatorilor este în creştere, iar consecinţele sunt dintre cele mai negative.
Datoria noastră este aceea de a ne proteja copiii, de a proteja generaţiile care ne vor urma. Nu putem face asta decât preocupându-ne de evoluţia fenomenului şi luând din timp măsurile necesare, până nu va fi prea târziu.
Suntem părinţi şi sunt convins că, măcar o dată, văzând o ştire, ne-a fugit gândul că fiul sau fiica noastră ar fi putut fi victima consumului de droguri. Scuipăm în sân, zicem Doamne fereşte! şi trecem mai departe.
Creşterea numărului de consumatori, aşa cum se vorbeşte în aceste zile, va determina, în mod firesc, creşterea traficului pentru consum pentru că…este cerere.
Este o atitudine total neconstructivă care CLAR nu ne va feri copilul, nepotul sau rudele de probleme.
Suntem de acord că nu există nimic mai preţios decât viaţa şi siguranţa copiilor noştri. Aşa că hai să apucăm taurul de coarne conştienţi fiind că nu există soluţii miraculoase ci multă, multă muncă.
Nu există ţară pe glob care să fi găsit soluţia pentru combaterea traficului şi consumului de droguri. Dar asta nu înseamnă că noi nu trebuie să facem nimic. Asta ar suna ca o condamnare. A nu avea grijă de tinerii noştri este cel mai mare rău pe care am putea să îl facem.
Sper că toţi conştientizăm pericolul. Totuşi, nimeni nu este dispus să şi-l asume public. Trebuie să o facem! Politicienii pot trage semnale de alarmă, pot susţine, acolo unde competenţele le permit, măsurile decise de specialişti pentru controlul flagelului.
Trebuie demarate discuţii ample pe această temă între autorităţile statului din domeniu, ONG-uri, directori de şcoli şi reprezentanţi ai societăţii civile, reprezentanţi ai bisericii, de orice confesiune, mari companii româneşti sau străine care au programe consistente de responsabilitate socială, pentru a identifica cele mai bune şi mai rapide soluţii. Discuţia poate porni de la propunerile făcute de către colegul meu, ministrul de interne Cătălin Predoiu.
Cu cât mai repede cu atât mai benefic. Ce ignorăm azi, mâine s-ar putea să devină o pierdere iremediabilă.
