România face mult prea puţin pentru o categorie aflată, din păcate, în creştere: copiii cu dizabilităţi.
Conform Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, anul trecut erau în evidenţă peste 80.000 copii cu dizabilităţi. De la an la an, numărul lor creşte, în 2022 fiind cu 1.808 copii mai mulţi faţă de anul precedent.
Dintre ei, 48.000 erau încadraţi în grad de handicap grav. Alţi 2.200 copii erau încadraţi în grad de handicap uşor, 20.000 în grad de handicap mediu şi 11.000 copii în grad de handicap accentuat. Peste 20.000 dintre ei au între 7 şi 13 ani.
În acest context este absolut necesară promovarea, protecţia şi asigurarea accesului egal la spaţii de joacă pentru toţi copiii, indiferent de prezenţa sau tipul de dizabilitate. Există în acest sens chiar şi o obligaţie, în conformitate cu principiile consacrate în Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi în legislaţia naţională în vigoare.
Am depus în această săptămână o lege care urmăreşte eliminarea barierelor arhitecturale, sociale şi de atitudine care împiedică participarea deplină, efectivă şi în condiţii de egalitate la joacă şi recreere pentru copiii cu dizabilităţi.
Domeniul de aplicare al prezentei legi include proiectarea, construcţia, amenajarea, întreţinerea şi monitorizarea spaţiilor de joacă publice şi private, precum şi echipamentele de joacă folosite în aceste spaţii.
Legea se aplică tuturor spaţiilor de joacă deschise publicului, indiferent de proprietarul sau administratorul acestora, fie că sunt situate în interiorul sau exteriorul instituţiilor de învăţământ, în parcuri, locuri de recreere comunitare, zone rezidenţiale, centre comerciale sau alte locuri publice accesibile.
Pentru că şi copiii cu dizabilităţi au dreptul la copilărie.
