26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cristian Dima: 2021 - Anul European al Căilor Ferate fără locomotivă
Cristian Dima: 2021 - Anul European al Căilor Ferate fără locomotivă

Parlamentul European a declarat anul 2021 ca fiind Anul European al Căilor Ferate. Uniunea Europeană vrea să încurajeze toată ţările europene să crească proporţia persoanelor şi a mărfurilor care călătoresc pe calea ferată, în conformitate cu obiectivele Pactului verde european (Green Deal). Se ştie că transportul feroviar este ecologic cu eficienţă energetică ridicată şi va avea un rol esenţial în eforturile Uniunii Europene de a asigura neutralitatea climatică până în 2050.
Politica UE în domeniul transportului feroviar promovează anul 2021 ca fiind primul an complet în care normele convenite în cadrul celui de al patrulea pachet feroviar vor fi puse în aplicare pe întreg teritoriul UE. Aceste norme sunt concepute pentru a deschide piaţa serviciilor de transport intern de călători şi pentru a reduce costurile şi sarcina administrativă pentru întreprinderile feroviare care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul UE.
Uniunea Europene a alocat cam 20 miliarde de europentru „Green Deal”, inclusiv pentru investiţii în calea ferată, dar guvernul, Parlamentul şi parlamentarii, toţi factorii de răspundere din sectorul feroviar nu scot o vorbă despre fondurile europene pentru modernizarea căii ferate! De parcă toţi decidenţii ar vrea să distrugă definitiv calea ferată naţională. În timp ce Europa se îndreaptă cu paşi mari şi repezi către dezvoltarea şi utilizarea la nivel maxim a transportului feroviar, noi îl transformăm în fier vechi! Uniunea Europeană, începând din acest an va crea şi folosi coridoare europene de cale ferată, iar noi vom rămâne în afara lumii civilizate din nou, aşa cum s-a făcut şi cu autostrăzile.
În 1990, România avea a opta cea mai extinsă reţea feroviară din Europa şi eram ţara cu cea de-a şaptea cea mai mare lungime a căilor ferate electrificate. Cu atât am rămas!


Articole înrudite