Semnele clinice de anemie apar în mod frecvent la câinii prezentaţi pentru examinare în cabinetele veterinare.
Anemia este definită ca o tulburare patologică sanguină în care se declanşează scăderea numărului de globule roşii (hematii), a fierului din acestea sau a hemoglobinei, adică a substanţei care asigură baza funcţională a transportului de oxigen în organism.
În general anemia este considerată un simptom într-o boală şi nu maladia în sine, de aceea trebuie analizată în context.
Semnele anemiei la animale depind de severitatea, durata (pe termen scurt sau lung) şi cauza de bază a bolii. Anemia bruscă poate duce la şoc şi chiar la moarte dacă mai mult de o treime din volumul sanguin este pierdut rapid şi nu este înlocuit. După pierderea rapidă de sânge, animalul are de obicei o frecvenţă cardiacă crescută, gingii palide şi tensiune arterială scăzută. Cauza pierderii de sânge poate fi evidentă, de exemplu, o traumă majoră. Dacă nu se găseşte nicio dovadă de sângerare externă, medicul veterinar va căuta o sursă de pierderi interne sau ascunse de sânge, de exemplu, o tumoare, o ruptură de splină, un ulcer gastric, o sângerare pulmonară sau intestinală, infestaţie parazitară semnificativă. Dacă celulele roşii din sânge sunt distruse, animalul poate apărea cu icter (o culoare gălbuie a albului ochilor, pielii sau gingiilor).
Animalele cu anemie pe termen lung au avut timp să se adapteze, iar semnele lor se dezvoltă de obicei mai lent. Acestea includ pierderea energiei, slăbiciune şi pierderea apetitului. Animalele afectate vor prezenta la examenul fizic gingii palide, o frecvenţă cardiacă crescută şi uneori mărirea splinei sau un suflu cardiac.
Un istoric medical complet este o parte importantă a diagnosticului anemiei. Întrebările pe care le poate pune un medic veterinar includ cât timp au fost prezente semnele; dacă există antecedente de expunere la toxine, cum ar fi otrăvuri pentru rozătoare, metale grele sau plante toxice; ce tratamente medicamentoase şi vaccinări a avut animalul de companie; unde a călătorit animalul de companie; şi orice boli anterioare.
Hemoleucograma completă este un alt instrument de diagnostic pe care medicul veterinar îl va folosi pentru a furniza informaţii despre severitatea anemiei, gradul de răspuns al măduvei osoase şi starea altor tipuri de celule sanguine. Trebuie efectuat un test pentru a evalua dimensiunea şi forma globulelor roşii şi pentru a verifica dacă există paraziţi în hematii.
Teste suplimentare de sânge şi urină pot fi folosite pentru a evalua cât de bine funcţionează organele interne. Dacă se suspectează pierderea de sânge în stomac sau intestine, poate fi utilă o examinare a fecalelor animalului la microscop pentru urme de sânge şi paraziţi. Vânătăile sau sângerările pot fi semne ale unei boli sau afecţiuni care afectează capacitatea sângelui de a coagula şi indică necesitatea unui test numit profil de coagulare. Dacă se suspectează o boală hemolitică, se pot efectua şi alte teste. Un test de sânge pentru agenţi infecţioşi poate fi de asemenea util în definirea cauzei anemiei.
Hemoragiile sunt o cauză frecventă a anemiilor. Pierderea bruscă şi severă de sânge poate duce la şoc şi chiar la moarte dacă se pierde mai mult de 30 până la 40% din volumul total de sânge. Cauzele evidente ale pierderii severe includ accidente auto, căzături, tăieturi sau alte traume. Dacă motivul pierderii de sânge nu este evident, medicul veterinar va căuta alte cauze, cum ar fi afecţiuni care afectează capacitatea de coagulare a sângelui, tumori care sângerează, ulcere gastrice sau paraziţi. Paraziţii interni, cum ar fi viermii Anchilostoma, pot duce la pierderi severe de sânge, în special la căţei. Pierderea de sânge de grad scăzut, pe termen lung, duce în cele din urmă la anemie cu deficit de fier. Acest lucru duce la globule roşii anormal de mici şi la lipsa hemoglobinei. La animalele tinere, aceasta este adesea cauzată de paraziţi (de exemplu, purici, căpuşi sau nematodele intestinale), iar la animalele mai în vârstă, sângerarea este legată de ulcere sau tumori.
Anemiile hemolitice apar atunci când celulele roşii din sânge sunt distruse. De obicei sunt regenerative. Toxinele, traumatismele globulelor roşii, infecţiile, defecte ale sistemului imunitar şi defecte ale membranei celulelor roşii din sânge pot provoca anemii hemolitice.
La câini, cea mai frecventă cauză a anemiei hemolitice este mediată imun. Acest tip de anemie poate apărea de la sine sau ca urmare a unor tumori, infecţii, medicamente sau vaccinări. Organismul nu mai recunoaşte celulele roşii din sânge ca proprii şi dezvoltă anticorpi împotriva hematiilor circulante, ducând la distrugerea acestora.
Câinii cu anemie hemolitică mediată imun prezintă de obicei icter, uneori febră şi pot avea splina mărită. Pot prezenta semne uşoare, care se dezvoltă lent şi nu par să sufere nicio durere, sau pot intra brusc într-o criză severă. Medicul veterinar va adapta tratamentul la semnele animalului. Infecţiile primare vor fi tratate şi terapia medicamentoasă inutilă va fi întreruptă. Uneori se administrează medicamente pentru suprimarea sistemului imunitar pentru a opri distrugerea globulelor roşii. Anemia hemolitică mediată imun este o afecţiune medicală gravă care provoacă moartea la 20%-75% dintre câinii bolnavi.
Hemoliza microangiopatică apare atunci când celulele roşii din sânge sunt deteriorate din cauza fluxului turbulent prin vasele de sânge anormale. Poate fi observată la câinii cu infecţii severe de dirofilaria, tumori ale vaselor de sânge (de exemplu, hemangiosarcom), răsucire a splinei şi coagulare intravasculară diseminată, o afecţiune în care se formează cheaguri de sânge mici în tot fluxul sanguin, blocând vasele mici de sânge şi epuizând trombocitele şi factorii de coagulare necesari pentru controlul sângerării. Tratamentul necesită corectarea factorilor declanşatori.
Cauzele metabolice ale hemolizei. O deficienţă de fosfor în sânge, care duce la distrugerea globulelor roşii, este observată la câinii cu diabet zaharat, lipidoză hepatică (o tulburare a metabolismului grăsimilor în ficat) şi sindrom de realimentare (anomalii chimice şi lichide care apar în timpul recuperării după înfometare). Tratamentul recomandat este furnizarea suplimentară de fosfor, fie pe cale orală, fie prin injecţii, în funcţie de severitatea bolii.
Toxine (medicamente, plante, substanţe chimice). Multe clase de medicamente pot provoca anemie dacă sunt ingerate accidental sau dacă utilizarea lor prescrisă nu este monitorizată îndeaproape. Acestea includ medicamente comune umane şi animale, cum ar fi acetaminofenul, aspirina, naproxenul, penicilina şi mulţi alţi agenţi antibiotici şi antiparazitari. Alte toxine care provoacă anemie includ plante precum stejarul, arţarul roşu şi feriga; alimente precum fasolea şi ceapa; metale grele precum cuprul, plumbul, seleniul şi zincul. Este întotdeauna important să oferiţi un istoric cât mai complet posibil medicului veterinar atunci când este suspectată anemie, pentru a ajuta la identificarea cauzei.
Infecţii. Bacteriile, virusurile sau alte microorganisme pot declanşa anemia la câini, prin deteriorarea directă a globulelor roşii (ducând la distrugerea acestora) sau prin efecte asupra elementelor care produc globule roşii în măduva osoasă. La câini, de exemplu, se ştie că infecţiile care implică microbi din genurile Ehrlichia şi Babesia provoacă anemie.
Anemiile cu deficit nutriţional se dezvoltă atunci când nutrienţii necesari pentru formarea globulelor roşii nu sunt prezenţi în cantităţi adecvate. Anemia se dezvoltă treptat şi poate fi iniţial regenerativă, dar în cele din urmă devine neregenerativă. Înfometarea provoacă anemie printr-o combinaţie de deficienţe de vitamine şi minerale, precum şi un echilibru energetic şi proteic negativ. Deficienţele cele mai susceptibile de a provoca anemie sunt fierul, cuprul, vitamina B12, vitamina B6, riboflavina, niacina şi vitamina E.
Anemia cauzată de o boală pe termen lung (cronică) este de obicei clasificată ca uşoară până la moderată şi neregenerativă. Este cea mai frecventă formă de anemie observată la animale.
Anemiile poate apărea după o inflamaţie sau infecţie pe termen lung, o tumoare, o boală hepatică sau tulburări hormonale, cum ar fi hiper- sau hipocorticism (tulburări ale glandei suprarenale) sau hipotiroidism (o glandă tiroidă subactivă). Proteinele numite citokine, care sunt produse de celulele inflamatorii, duc la scăderea disponibilităţii fierului, la supravieţuirea globulelor roşii şi la capacitatea măduvei osoase de a se regenera, ducând la anemie. Tratamentul bolii de bază duce la corectarea anemiei. Bolile renale cronice cauzează frecvent o anemie neregenerativă. Animalele cu boli de rinichi produc cantităţi mai mici de eritropoietină (hormon care stimulează producţia globulelor roşii în măduva osoasă), ceea ce duce la anemie.
