29 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Pot fi aricii animale de companie bune pentru copii?
Pot fi aricii animale de companie bune pentru copii?

În ultimii ani, ariciul a ajuns să fie îndrăgit şi apreciat de tot mai multe persoane. Aricii sunt animale de companie bune pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, dacă aceştia din urmă se află mai mereu sub supravegherea unui adult, atunci când ariciul este în afara cuştii. A lua ariciul în mână se poate dovedi destul de dificil, mai ales pentru un copilaş cu mânuţe fine. De asemenea, îngrijirea şi hrănirea se pot dovedi destul de dificile pentru copiii de această vârstă. „Aricii nu sunt foarte prietenoşi. Sunt acoperiţi cu ţepi ascuţiţi ce se pot dovedi dureroşi pentru mânuţele mici”, spune Kristen Zorbini Bongard, specialist în îngrijirea aricilor. Probleme de sănătate care pot surveni sunt minime, dar ar trebui totuşi ţinut cont de câteva sfaturi: trebuie să vă spălaţi întotdeauna pe mâini înainte şi după ce atingeţi ariciul şi trebuie să ţineţi mâinile departe de gura ariciului, cu toate că acesta muşcă foarte rar. Aricii nu necesită vaccinuri.
Dacă ştiţi că vă puteţi purta cu delicateţe cu el, că nu sunteţi prea gălăgioşi şi că nu aşteptaţi să vă binedispună, aşa cum ar face o pisică şi un câine, atunci răspunsul este unul afirmativ. Nu de alta, dar aricii au nevoie să fie atinşi destul de uşor, pentru a nu-i speria şi a nu-i face să scoată ţepii, au nevoie de linişte, pentru că altfel se sperie şi, în plus, sunt animăluţe destul de somnoroase, care vor sta la mângâiat doar dacă sunt odihnite, adică după multe ore de somn, căci altfel se pot dovedi apatici şi deloc dornici de joacă. Ţepoşii sunt animale predominant nocturne, aşa că este posibil să doarmă toată ziua şi doar seara să scoată năsucul din cuşcă. Orarul lor ar trebuie respectat de toţi membrii familiei. „Poate că aricii par destul de drăgălaşi pe internet, dar trebuie să ştiţi că sunt destul de morocănoşi şi că trebuie trataţi cu multă răbdare, pentru a-i face să devină sociabili şi toleranţi cu oamenii”, adaugă Kristen.


Articole înrudite