Caracterul prietenos, coloritul verde-viu face din papagalul călugăr o pasăre de companie foarte populară şi apreciată.
Papagalul călugăr (Myiopsitta monachus) face parte din ordinul Psittaciformes şi familia Psitacidae, fiind nativ din savanele şi pădurile din America de Sud, cu precădere din Argentina, dar şi din Bolivia, Uruguay şi Brazilia. Încă de la jumătatea secolului al XX-lea, aceşti papagali s-au răspândit, formând colonii sălbatice şi în alte colţuri ale globului. S-au adaptat rapid condiţiilor noi şi au început să se reproducă.
Acest papagal are un corp mic, îndesat, ce măsoară 29 cm în lungime, având o deschidere a aripilor de 53 cm şi cântărind între 90-140 grame, potrivit www.parrots.org. Femelele sunt mai mici decât masculii cu 10-20%.
Coloristica, în mare parte de un verde deschis, aprins, îl face foarte atrăgător, aceasta contrastează cu albastrul întunecat al penelor lungi din aripi. Regiunile ventrale sunt mai deschise la culoare, iar fruntea, gâtul şi pieptul sunt gri cenuşiu. Ciocul este galben.
Papagalii călugăr sunt foarte gălăgioşi, ţipetele lor fiind descrise adesea ca metalice, asurzitoare, uneori se aseamănă cu cele scoase de ciori.
Este o pasăre extrem de sociabilă, adoră compania omului şi îi place să fie mângâiat pe creştet. Socializat corect, cu răbdare şi calm, poate deveni un companion ideal. De aceea, colivia este bine să fie plasată în camera unde familia îşi petrece cel mai mult timp. Cei mai mulţi papagali din această specie se ataşează profund de unul dintre membrii familiei, devenind chiar posesivi.
Este jovial, inteligent şi foarte curios. El va reuşi să deschidă colivia la un moment dat, mai ales dacă sistemul de închidere este unul banal. De aceea, colivia, care trebuie să fie din metal, este indicat să fie prevăzută cu un sistem de închidere complex.
Acest papagal inteligent are nevoie de o mulţime de accesorii pentru a-l ţine mereu ocupat. Plictiseala la papagali poate genera un comportament distructiv şi auto-mutilant. Niciodată nu vor fi prea multe jucării pentru această pasăre. Spiritul ludic al acestui papagal este ieşit din comun.
Papagalul călugăr adoră apa. Din când în când au nevoie în colivie de un vas cu apă în care să se scalde în voie.
Încă de la vârsta de şase luni, papagalul călugăr va începe să vorbească. Poate fi învăţat cu uşurinţă cuvinte şi chiar fraze. Va depune mult efort să reproducă cu exactitate unele sunete şi nu va renunţa până nu va reuşi. Fluieră mult pe durata unei zile, fiind una dintre activităţile sale preferate.
Aceste păsări nu sunt deloc pretenţioase la mâncare. Spre deosebire de majoritatea papagalilor, călugării consumă o mare varietate de hrană, de la fructe şi nuci la seminţe, ierburi, frunze, muguri şi chiar insecte. Le sunt necesare şi osul de sepie şi nisipul, pentru a-i facilita digestia. Fiind predispuşi la obezitate, trebuie să consume cu moderaţie nuci, seminţe sau fructe. De apă au nevoie în permanenţă, aceşti papagali fiind mari amatori de lichide.
Reproducerea începe prin luna aprilie, procesul fiind destul de uşor. Depun 5-8 ouă. Perioada incubaţiei este de 22-23 zile. Puii ies la vârsta de şase săptămâni din cuib şi ar fi indicat să mai rămână o perioadă în compania părinţilor. Unele perechi se reproduc chiar şi de două ori pe an, potrivit site-ului animalutul.ro.
Papagalul călugăr nu necesită o îngrijire specială. Proprietarii de astfel de păsări trebuie să aibă grijă de cioc, gheare şi aripile acestora. Ciocul trebuie curăţat şi spălat frecvent, ghearele papagalului trebuie tăiate regulat şi aripile trebuie tăiate din când în când.
Speranţa de viaţă în captivitate a papagalul călugăr este de 22 de ani, potrivit animaldiversity.org.
