Oameni, peşti, maimuţe, câini... Toate vertebratele cască. La oameni, care cască în medie de cinci până la zece ori pe zi, acest comportament fiziologic care implică întinderea maxilarului reflectă în general o senzaţie de oboseală, plictiseală sau stres. Dar, conform muncii unei echipe internaţionale de cercetători de la Universitatea din Utrecht (Olanda) şi Universitatea de Stat din New York, durata căscatului este legată de dimensiunile şi de numărul de neuroni din creier.
Echipa a vizitat mai multe grădini zoologice şi a reuşit să studieze 1.250 de tipuri de a căsca, la 55 de specii de mamifere şi 46 de specii de păsări. Tiparul acestui obicei a fost apoi comparat cu datele cerebrale şi neuronale furnizate de echipa lui Pavel Němec de la Universitatea Charles din Praga. Descoperirile lor, publicate în revista ştiinţifică Communications Biology, indică faptul că, indiferent de dimensiunea corpului, „durata căscatului la diferite specii creşte odată cu dimensiunea cerebrală şi numărul de neuroni”. Pe de altă parte, această cercetare îşi propune să dezmintă ideea generală că căscatul are funcţia de a ne oxigena sângele. Cercetările biologilor comportamentali Jorg Massen, Andrew Gallup şi echipa lor, sugerează că ajută la răcirea creierului.
Un efect de termoreglare! „Prin inhalarea simultană a aerului rece şi întinderea muşchilor din jurul cavităţii bucale, căscatul creşte fluxul de sânge mai rece către creier şi, prin urmare, are o funcţie de termoreglare”, scrie Gallup în raport. Pentru cercetători, acum este clar că mamiferele şi păsările folosesc căscatul pentru a menţine creierul la o temperatură optimă. „Dacă temperatura creierului, indiferent de motiv, creşte prea mult, suntem mai puţin alerti şi atenţi”, notează ei. În cele din urmă, potrivit lui Jorg Massen, este timpul să nu mai consideraţi căscatul ca pe un gest vulgar şi lipsit de respect. „Poate că ar trebui să încetăm să ne gândim la căscat ca fiind nepoliticos şi, în schimb, să apreciem că individul încearcă să rămână atent”, ne sfătuieşte el.
