Ce efect are radiaţia nucleară asupra unui organism pe termen lung? O echipă americană a început să descifreze genomul câinilor fără stăpân din jurul fostei centrale electrice ucrainene.
În aprilie 1986, a avut loc cel mai mare dezastru nuclear al vremii. La zece zile după explozia reactoarelor 4 şi 5 ale centralei nucleare de la Cernobîl, aerul din Europa şi până în Statele Unite era încă saturat cu cesiu-137, iod-131 şi alţi radionuclizi eliminaţi din focarul radioactiv. Ecologia regiunii a fost evident modificată profund, determinând crearea unei zone de excludere de 2600 km pătraţi în jurul dezastrului. Părăsită de ocupanţii săi umani, această zonă extrem de radioactivă, continuă totuşi să fie locuită de fauna sa abundentă. Cu ce consecinţe asupra animalelor?
Până nu de mult, efectul radiaţiilor din mediu a fost studiat doar asupra şoarecilor locali. Dar niciodată nu s-a efectuat un studiu genetic asupra mamiferelor mari. O enigmă pe care Timothy Mousseau şi Elaine Ostrander, împreună cu o echipă americană, şi-au propus să o rezolve. După ce au lucrat pe termen lung la genetica şi distribuţia câinilor din aria Cernobîl-ului, ei îşi publică primele rezultate în „Science Advances”.
300 de probe colectate
Totul a început în 2017 cu un proiect de cercetare constând în prelevarea de probe de sânge de la câinii fără stăpân din vecinătatea dezastrului. Pe parcursul a doi ani, trei clinici situate în regiune au colectat aceste eprubete cu sânge. Una dintre ele este situată în apropierea centralei, zonă ocupată în prezent doar de muncitorii care lucrează la moloz. Alta se află în oraşul Cernobîl, aflat la 15 km distanţă, în mare parte abandonat. A treia este situată la 45 km mai departe în oraşul Slavutytch, construit după accidentul nuclear pentru a găzdui populaţia din Cernobîl şi împrejurimile sale iradiate.
Deşi Ministerul de Interne ucrainean a dat ordin la scurt timp după dezastru de a sacrifica toate animalele fără stăpân sau abandonate pentru a evita contaminarea radioactivă, îndeajuns de multe au scăpat de împuşcare, pentru a forma numeroase haite în toată regiunea.
Trei populaţii diferite genetic
Autorii studiului au efectuat analize genetice asupra acestor trei populaţii canine situate la 45 km, 15 km şi chiar în epicentrul exploziei. Analizele au arătat că proximitatea acestor animale faţă de fosta centrală electrică, cu atât mai mult urmele de iradiere, cum ar fi depozitele de cesiu-137 (un radioelement toxic) - sunt mai abundente în organismul lor; o rată de peste 200 de ori mai mare pentru câinii care rătăcesc în apropierea fostei centrale electrice decât pentru cei care locuiesc la zece kilometri distanţă, în oraşul Cernobîl.
Relevant este că aceste trei populaţii se dovedesc a fi diferite din punct de vedere genetic. Analiza ADN-ului a dezvăluit cercetătorilor că unii câini prezintă un amestec al liniilor genetice din cele trei populaţii.
Pentru Christophe Hitte, de la echipa Dog Genetics, acest studiu este foarte important: „Acum, că au descris perfect zonele de distribuţie a câinilor, structura genetică a diferitelor populaţii, echipa de cercetare are un instrument adecvat pentru a merge mai departe şi, de exemplu, pentru a analiza efectul radiaţiilor asupra acestor populaţii pe parcursul a treizeci de ani. Ce a permis acestor câini să reziste bolii de iradiere sau imunodepresiei aferente? Personal, cred că genele implicate în repararea ADN-ului lor trebuie să fi fost mai eficiente într-o situaţie ostilă decât pentru un câine obişnuit, care nu ar fi supravieţuit”.
Lucrările vor continua şi acesta este doar începutul unui proiect genetic gigantic, care îi aşteaptă pe savanţi. Pentru un om de ştiinţă, această situaţie oferă o oportunitate unică: „O colonie de câini relativ izolaţi care s-au reprodus timp de 30 de ani într-un mediu atât de mutagen, este pentru geneticieni un material de cercetare rarisim”. *fotografie: Sergei SUPINSKY/AFP
