23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
8 august - Ziua internaţională a pisicii
8 august - Ziua internaţională a pisicii

La data de 8 august, în fiecare an, este celebrată Ziua internaţională a pisicii, la iniţiativa Fondului Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor (International Fund for Animal Welfare - IFAW) şi a unor grupuri care militează pentru drepturile animalelor.

Ziua internaţională a pisicii este marcată anual începând cu anul 2002, iar din 2020 organizaţia International Cat Care (iCatCare) a lansat propunerea stabilirii unei teme pentru această zi.
În 2023, de Ziua internaţională a pisicii, proprietarii de pisici sunt îndemnaţi să-şi acorde cinci minute pe zi pentru a se juca cu pisicile lor în scopul îmbunătăţirii sănătăţii fizice şi a bunăstării mentale a acestor animale de companie, după cum indică site-ul https://icatcare.org/. Similar plimbării zilnice a câinilor, pisicile au nevoie în fiecare zi de momente de joacă pentru a avea o stare activă şi fericită. Pisicile de toate vârstele - de la puii de pisică până la cele în vârstă - adoră să se joace şi, deopotrivă, au nevoie de stimulare fizică şi mentală zilnică pentru a rămâne sănătoase şi fericite.
Viziunea organizaţiei International Cat Care este o lume prietenoasă cu pisicile, în care fiecare pisică, cu sau fără stăpân, să fie tratată cu respect, compasiune şi înţelegere. Misiunea International Cat Care este aceea de a permite cât mai multor oameni să acţioneze în vederea îmbunătăţirii bunăstării pisicilor, menţionează https://icatcare.org/. International Cat Care este o organizaţie caritabilă pentru bunăstarea animalelor, preocupată de îmbunătăţirea vieţii tuturor pisicilor, de pretutindeni. Aceasta a luat fiinţă din iniţiativa unui grup de iubitori de pisici foarte pasionaţi, condus de Joan Judd, care a decis să facă ceva cu privire la lipsa de informaţii, resimţită dramatic, despre sănătatea şi bunăstarea pisicilor, potrivit https://icatcare.org/international-cat-day/.
Fondul Internaţional pentru Bunăstarea Animalelor este o organizaţie globală non-profit pentru protecţia animalelor, iar viziunea acesteia este o lume în care animalele sunt respectate şi protejate. Înfiinţată în 1969, IFAW are în prezent birouri în 15 ţări şi derulează proiecte în peste 40 de ţări, potrivit https://www.ifaw.org. Din 1969, IFAW a oferit asistenţă practică şi protecţie animalelor aflate în nevoie.
În anii 1920 nu se cunoştea aproape nimic concret despre bolile pisicilor. Dacă simptomele erau mai grave totul era atribuit unei indispoziţii sau otrăvirii. Medicamentele pentru câini erau administrate pisicilor iar rezultatele erau dezastruoase. Medicii veterinari interesaţi de afecţiunile pisicilor nu erau uşor de găsit. Medicina felină era neglijată şi se efectuau puţine cercetări. La acea vreme, pisicile mureau din cauza bolilor infecţioase, erau tratate asemenea unor câini de talie mică de către veterinari, iar calitatea crescătoriilor şi a serviciilor de salvare era foarte proastă. În ultimii 60 de ani, organizaţia International Cat Care a contestat aceste abordări faţă de pisici şi a militat pentru o îngrijire mai bună a acestora, se menţionează pe site-ul https://icatcare.org/international-cat-day/.
La mijlocul anilor 1950, iubitori de pisici şi crescătoarea de pisici Joan Judd au decis că trebuie făcut ceva în scopul îmbunătăţirii îngrijirii pisicilor. Joan Judd considera că trebuie puse bazele unei organizaţii care să se ocupe de îngrijirea felinelor şi care, totodată, să constituie o platformă pentru schimbul de date şi studii medicale veterinare. Astfel, în 1958, Joan Judd a fondat un birou de consiliere în problemele felinelor (Feline Advisory Bureau - FAB), iar mai târziu, în 2013, acesta a fost redenumit International Cat Care.
În prezent, această organizaţie caritabilă este formată dintr-un personal specializat de 22 de membri, care se ocupă de dezvoltarea şi diseminarea cunoştinţelor despre pisici către veterinari, crescători, proprietari şi orice altă persoană interesată. Milioane de proprietari de pisici accesează informaţii online de pe portalul icatcare.org, iar veterinari şi asistenţi din întreaga lume folosesc instruirea şi resursele organizaţiei pentru a îmbunătăţi metodele de îngrijire a pisicilor. În acest fel, sunt anumite estimări care evidenţiază faptul că această organizaţie caritabilă influenţează anual viaţa a peste 25 de milioane de pisici din întreaga lume. Fie că este vorba despre progresele medicinei veterinare feline sau de îmbunătăţirea cunoştinţelor proprietarilor de pisici, ridicarea standardelor crescătoriilor de pisici, furnizarea de informaţii utile legate de reproducere, campanii pentru medicamente care sunt mai uşor de administrat pisicilor sau clinici veterinare mai prietenoase cu pisicile, International Cat Care a contribuit la îmbunătăţirea standardelor de cunoaştere şi tratament pentru sănătatea şi bunăstarea pisicilor.
Societatea Internaţională de Medicină Felină (ISFM) este divizia veterinară a International Cat Care (iCatCare) şi colaborează cu medici veterinari din întreaga lume pentru a îmbunătăţi sănătatea şi bunăstarea pisicilor. Societatea Internaţională de Medicină Felină coordonează congrese veterinare de peste 20 de ani. În 2023 congresul a avut loc la Dublin, prilej cu care un grup de experţi veterinari internaţionali au dezbătut problemele urolitiazei şi ale bolilor tractului urinar. Următorul congres dedicat acestor feline va avea loc în perioada 26-30 iunie 2024, în Malta, şi, având tema ''Ochii sunt fereastra spre suflet'', va aborda oftalmologia felină şi afecţiunile sistemice din domeniul oftalmologiei. (https://icatcare.org/).
În prezent, în întreaga lume există aproximativ 60 de rase de pisici cunoscute (''Siameză'', ''Abysiniană'', ''Albastru de Rusia'', ''Bengaleză'', ''British Shorthair'', ''British Longhair'', ''Maine Coon'', ''Norvegiană de Pădure'', ''Persană'', ''Ragdoll'', ''Singapura'', ''Sphynx'', ''Chartreux'' etc.). Pisicile se ataşează destul de repede de stăpân, iar numeroase studii au arătat că deţinerea unei pisici ca animal de companie a condus la îmbunătăţirea stării psihice şi la combaterea stressului. Pisica este renumită pentru torsul ei specific, care este considerat relaxant şi cu un efect de calmare a durerilor. Deşi domesticite de foarte mult timp, pisicile au păstrat şi unele instincte sălbatice.
Au fost venerate în Egiptul antic, potrivit colecţiilor de mumii şi statuete, în Evul Mediu pisicile au căzut, adesea, în dizgraţia oamenilor, fiind considerate ''slujitoare ale diavolului'', în unele ţări le erau atribuite puteri magice şi, uneori, chiar malefice. Unele civilizaţii au privit pisica asemenea unui simbol religios, venerând-o ca atare. Cele ''nouă vieţi'' legendare ale pisicilor reprezintă o fantezie care se datorează şi faptului că aceste feline pot îndura multe situaţii deosebit de grele şi totuşi supravieţuiesc, se arată în lucrarea ''Ghid felin'', autori dr. Filea Ioan Ivana şi dr. Simona Filea Ivana (Editura Ceres, Bucureşti, 1993), scrie Agerpres.

Autor: Albert Gabriel OPRIŞAN


Articole înrudite