23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
VIDEO: Campioni ai României luptă împotriva traficului de persoane
VIDEO: Campioni ai României luptă împotriva traficului de persoane

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, în colaborare cu Clubul Sportiv Dinamo şi Direcţia de Informare şi Relaţii Publice a Ministerului Afacerilor Interne, a lansat, în data de 30 iulie 2024, campania naţională de prevenire a traficului de persoane „Alegeri sănătoase pentru un viitor sigur!”. Acum, în cadrul campaniei, au fost lansate spoturi audio-video cu mesaje împotriva traficului de persoane, transmise de mari sportivi, campioni ai României.
„Campania se derulează în perioada iulie 2024 – iulie 2025 şi urmăreşte prevenirea traficului de persoane în principalele sale forme de exploatare, precum şi eficientizarea procesului de cooperare interinstituţională cu actorii implicaţi în lupta antitrafic. Tinerii reprezintă principala ţintă a traficanţilor de persoane, iar în anul precedent 49% dintre victimele traficului de persoane aveau sub 18 ani, iar 14% dintre victimele traficate în anul 2023 au fost recrutate în mediul online. Colaborarea cu unii dintre cei mai de succes sportivi ai Clubului Dinamo reprezintă oportunitatea de a transmite tinerilor mesaje care să contribuie la formarea unei conduite sănătoase şi încurajarea tinerilor pentru a-şi urma visele cu pasiune, muncă şi corectitudine. Sportivi cu un palmares impresionant, cu rezultate importante atât pe plan naţional, cât şi internaţional, sunt cei care vor contribui în această campanie prin transmiterea de mesaje dedicate protejării tinerilor de pericolul traficului de persoane. Activităţile vor fi desfăşurate atât în mediul online, cât şi faţă în faţă cu tinerii, în şcoli şi licee din ţară”, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galaţi.
Ambasadorii campaniei sunt: Larisa Iordache, medaliată olimpică, mondială şi europeană, câştigătoare a medaliei de bronz în proba pe echipe la olimpiada din 2012, cvadruplă medaliată mondială şi de 12 ori medaliată europeană cu un palmares impresionant. Marius Niculae, unul din cei mai iubiţi jucători ai Clubului Dinamo, campion al României, câştigător al Cupei României şi Super Cupei în sezonul 2000, 2001 şi 2012. Ionel Dănciulescu, unul dintre cei mai valoroşi şi importanţi jucători de la Dinamo. A câştigat trei campionate şi două Cupe ale României cu alb-roşii, devenind unul dintre cei mai iubiţi jucători ai dinamoviştilor. Iulian Robert Teodosiu este un scrimer român specializat pe sabie. El este vicecampion mondial şi participant cu România la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Este legitimat la Clubul Sportiv Dinamo încă din sezonul 2013 – 2014. Andreea Lupu este campioană naţională individuală la sabie în 2024. Ea a impresionat încă de la începutul carierei şi a reprezentat România la cel mai înalt nivel în competiţiile continentale.
„În cadrul spoturilor video va fi promovat şi numărul TelVerde în vederea apelării pentru informaţii suplimentare sau sesizarea unor cazuri de trafic de persoane”, se mai precizează în comunicatul citat. Descarcă şi urmăreşte spoturile aici: https://we.tl/t-DXF3dQWURH


Articole înrudite