29 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un autocar plin cu pasageri s-a răsturnat la Arad. S-a activat Planul ROŞU de intervenţie
Un autocar plin cu pasageri s-a răsturnat la Arad. S-a activat Planul ROŞU de intervenţie

Un autocar în care se aflau 33 de persoane s-a răsturnat în afara părţii carosabile, sâmbătă seară, la ieşirea din localitatea Cuied către localitatea Buteni, anunţă ISU Arad. Conform sursei citate, s-a activat Planul roşu de intervenţie.

Autocarul este răsturnat pe partea stângă la un metru adâncime într-un şanţ. La faţa locului intervin forţe şi mijloace ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vasile Goldiş al judeţului Arad cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime, un echipaj SMURD TIM, 10 SMURD B2, cu sprijin de la SAJ (o ambulanţă C şi 9 ambulanţe tip B).

De asemenea, din ordinul IGSU, ISU Timiş a dislocat 3 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple şi 3 echipaje de prim ajutor tip B. Potrivit ISU Arad, toate cele 33 de persoane s-au evacuat din autocar şi nu sunt persoane încarcerate.

Din primele informaţii, cinci persoane necesită îngrijiri medicale, informează Agerpres.


Articole înrudite