Numărul turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică colective din România a fost de 1,911 milioane în 2014, iar totalul cheltuielilor efectuate de aceştia a depăşit 5,09 miliarde de lei, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică.
Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (61,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 68,0% din total cheltuieli.
Cel de al doilea motiv al sejurului petrecut de nerezidenţi în România l-a reprezentat călătoriile în scop particular (38,7% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 32,0% din totalul cheltuielilor. Călătoriile în scop particular includ călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (50,6%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (93,6% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 16,1%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 11,9%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături, 37,2% au reprezentat cheltuielile pentru cumpărarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte, urmate de cheltuielile pentru cumpărarea de băuturi şi alimente (33,5%). Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 57,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 76,9% din totalul cheltuielilor pentru recreere.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România în anul 2014, 44,5% şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar 32,8% şi-au organizat singuri sejurul.