La solicitarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) a judeţului Sibiu, Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” va redeschide joi, 4 august, sectorul pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, având la dispoziţie cinci paturi, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca a redeschis, din data de 23 iulie, la solicitarea DSP Cluj, sectorul COVID-19 cu cinci paturi, care în prezent sunt ocupate în totalitate.
La solicitarea prefecturii şi a DSP Timiş, Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara a redeschis Sistemul Modular Medical de Izolare şi Tratament (SMMIT) Timişoara din data de 22 iulie, numărul de pacienţi internaţi crescând progresiv până la 19 pacienţi internaţi în prezent.
Având în vedere creşterea numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 la nivel naţional, Direcţia medicală a MApN a dispus unităţilor sanitare din subordine verificarea capabilităţilor de suport COVID-19, pentru a permite reoperaţionalizarea promptă a acestora, în termen de maximum 72 ore de la solicitare şi obţinerea autorizaţiilor necesare pentru sprijinirea eforturilor autorităţilor locale şi centrale de limitare a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2.
În plan intern, Direcţia medicală a MApN a dispus luarea tuturor măsurilor necesare pentru limitarea numărului de infectări la toate structurile din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, se mai arată în comunicatul citat.