22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie
Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie

Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie, dacă Ministerul Transporturilor nu găseşte soluţii de rezolvare a problemelor privind infrastructura rutieră, fiscalitatea exagerată, legislaţia din domeniu completată lunar şi lipsa de susţinere a activităţii de transport.

Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR) arată marţi, într-un comunicat de presă, că protestele anunţate în luna mai au fost suspendate atunci ca urmare a promisiunilor asumate şi semnate de conducerea Ministerului Transporturilor. "În textul minutei asumate, dar neîndeplinite, ce doar a suspendat protestele din luna mai, se regăsesc aceleaşi probleme nerezolvate de infrastructură rutieră inexistentă, fiscalitate exagerată, deghizată în lupta împotriva firmelor pirat, legislaţie rutieră naţională rectificată sau completată lunar şi lipsa de susţinere a activităţii de transport", susţin reprezentanţii CNR. Potrivit acestora, ca urmare a neîndeplinirii de către Ministerul Transporturilor a promisiunilor asumate în luna mai, s-a luat hotărârea susţinerii unui protest naţional organizat de transportatorii rutieri în luna decembrie. "În condiţiile în care nici angajamentele asumate în primăvară şi nici solicitările curente ale transportatorilor nu vor fi puse în practică, există premisele ca la începutul lunii decembrie activitatea în transporturi să se oprească pentru o perioadă nedeterminată", arată CNR.

La solicitările anterioare, transportatorii au adăugat o nouă cerinţă, referitoare la returnarea unei cote părţi din acciză, de minim 130 de euro pentru 1.000 de litri de carburanţi profesionali, măsură care există, potrivit acestora, în toate ţările membre UE. "Introducerea unei majorări a accizei din carburanţi cu şapte eurocenţi, precum şi modificarea subită a recalculării nivelului accizelor la carburanţi în raport cu inflaţia este considerată de breaslă o măsură abuzivă cu impact direct în segmentul tuturor transportatorilor rutieri", consideră reprezentanţii CNR. Aceştia susţin că în ultimele luni Confederaţia Naţională Rutieră a solicitat deschiderea la dialog a noului ministru al Transporturilor şi a transmis propuneri către Guvern, Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe, incluzând şi soluţii pentru combaterea evaziunii fiscale, însă adresele oficiale ale CNR nu au primit răspuns, iar ministru Ramona Mănescu "a refuzat întâlnirile cu reprezentanţii patronatelor membre CNR".

În 22 mai, transportatorii rutieri au renunţat la protestul anunţaat, după o întâlnire de câteva ore cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, unde s-a stabilit un calendar pentru revizuirea mai multor prevederi legislative. Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor în acea perioadă, declara că în urma discuţiilor cu reprezentanţii mai multor organizaţii patronale din transportul rutier a aflat multe din "problemele reale" ale acestui sector, iar acestea trebuie rezolvate în cel mai scurt timp pentru că sunt legate de eficienţa activităţii, de o "abordare dreaptă a greşelilor şi a muncii acestor oameni".

Ministrul preciza că mai multe comisii şi subcomisii formate din reprezentanţi ai MT şi ai transportatorilor vor lucra pe câteva obiective precise, vizându-se găsirea modalităţilor pentru aplicarea cât mai corectă a legislaţiei actuale, modificări legislative care să ducă la simplificarea unor acte normative, dar şi găsirea de soluţii de lobby în ţările vecine României pentru înlăturarea unor probleme cu care se confruntă transportatorii. Transportatorii ameninţau atunci că din 23 mai opresc total activitatea pentru o perioadă nedeterminată, solicitând ambasadelor României, prin Ministerul Afacerilor Externe, să comunice acest lucru, pentru evitarea blocării în România a transportatorilor străini. Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România şi CNR anunţau atunci că protestează faţă de lipsa de dialog şi interes a Ministrului Transporturilor în ceea ce priveşte problemele transportatorilor. Aceştia au cerut Guvernului corectarea "anomaliilor legislative actuale, eliminarea actelor de corupţie şi un dialog constructiv". Aceştia au criticat existenţa unor suprapuneri legislative şi situaţiile în care mai multe acte normative reglementează aceleaşi situaţii.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România are 13.000 de membri, operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. Confederaţia Naţională Rutieră este cea mai nouă structură patronală din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane şi are în componenţă peste 36 de structuri asociative din Federaţia Operatorilor Români de Transport, respectiv Federaţia Transportatorilor Europa. CNR reprezintă interesele unui număr de peste 7.500 operatori de transport rutier din România.


Articole înrudite