25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tehnica ceramicii de Horezu, pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Mondial Imaterial
Tehnica ceramicii de Horezu, pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Mondial Imaterial
Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, care s-a reunit joi la Paris, a luat decizia de a introduce Tehnica ceramicii tradiţionale de Horezu pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, a anunţat preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, deputatul Gigel Sorinel Ştirbu.
"În acest moment România ocupă locul 42 din 122 de ţări, cu 31 de monumente istorice şi naturale pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi 3 elemente de patrimoniu imaterial pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii (Căluşul, Doina şi Ceramica de Horezu), ceea ce face ca ţara noastră să aibă un potenţial cultural semnificativ, care trebuie susţinut şi promovat. De asemenea, alte 14 monumente naţionale se află pe Lista tentativă a UNESCO pentru includerea lor definitivă pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO", se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui comisiei comune.
Această decizie subliniază necesitatea revitalizării patrimoniului cultural imaterial naţional prin adoptarea unor politici şi programe de conservare adecvate, se mai subliniază în comunicatul de presă.


Articole înrudite