22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Tarom nu va mai avea zboruri la Londra
Tarom nu va mai avea zboruri la Londra

Tarom a luat decizia să renunţe la zborurile la Londra şi a vândut sloturile orare pe unul dintre cele mai mari aeroporturi ale lumii, Heathrow, companiei Qatar Airways. Astfel, pe 26 octombrie 2024, la ora 14:50 de minute, o aeronavă a companiei naţionale de transport aerian va decola, pentru ultima oară, spre Bucureşti, de pe Aeroportul Heathrow.

Începând din data de 27 octombrie 2024, sloturile orare ale Tarom vor fi transferate către Qatar Airways, pentru curse Doha-Londra.

Un slot pe aeroport este un spaţiu orar dedicat special unei companii pentru aterizările şi decolările curselor regulate, iar pe marile aeroporturi există o criză a sloturilor. Companiile vechi şi cu tradiţie îşi păstrează sloturile pe care le au închiriate de ani de zile.
Tranzacţia dintre Tarom şi Qatar Airways a fost înregistată la aeroportul Heathrow pe data de 14 august.

Suma obţinută din vânzare va fi folosită pentru plata unei datorii către Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti. Tarom nu a precizat care a fost preţul vânzării sloturilor de pe Heathrow către Qatar Airways.

Tarom a închis şi alte rute tradiţionale, tot ca parte a planului de restructurare şi aici este vorba despre Viena, Barcelona şi Munchen.
Compania naţională de transport aerian şi-a propus să facă profit în 2024, după vânzarea a patru aeronave şi a sloturilor de pe Heathrow. Tarfom are de plată cel mai mult către Compania de Aeroporturi Bucureşti, în contul chiriei hangarelor – peste trei milioane de euro (15 milioane de lei), la sfârşitul lui 2022.


Articole înrudite