Este mesajul transmis de către liderul Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, Liviu Toader, care susţine că organizaţia pe care o reprezintă, mai exact angajaţii din ANAF, luând act de atacul concertat din ultima perioadă venit din partea unor exponenţi ai societăţii romăneşti, cu privire la impunerea actelor de autoritate efectuate de către organele fiscale ale statului român, doreşte să precizeze că inspectorul fiscal, fie că face parte din structurile operative ale Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală, fie din structurile Inspecţiei Fiscale sau Executare Silită, conform prevederilor legale în vigoare, nu poate face rabat de la aplicarea corectă a legii.
„Orice abatere de la aplicarea ad litteram a legislaţiei îi poate atrage inspectorului răspunderea juridică administrativă, contravenţională sau penală, din partea conducătorilor institutiei sau a altor organe ale statului. Pe această cale, solicităm celor care consideră activitatea de impunere a legii de către organele fiscale un abuz, să efectueze o analiză temeinică a afirmaţiilor lansate în spaţiul public, ţinând cont de menirea acestei instituţii numită ANAF şi de similitudinile existente în celelalte state europene şi SUA. Ca o sugestie personală, cei care reclamă aceste abuzuri au libertatea de a face toate demersurile privind modificarea cadrului legislativ, acţiune de altfel deja declanşată, astfel încât organul fiscal să poată fi exonerat de o eventuală «îndulcire» a toleranţei faţă de nerespectare legislaţiei financiar-fiscale sau a proliferării evaziunii fiscale”, se precizează în comunicatul remis de sindicalişti, care mai afirmă că această acţiune de denigrare a inspectorilor antifraudă este de fapt o încercare de denigrare a întregului aparat fiscal, de slăbire a autorităţii acestuia, este o acţiune lansată de anumite persoane cu diverse interese care au drept scop descurajarea aplicării corecte a legii şi de a ascunde adevăratele probleme cu care se confruntă ANAF, cât şi ambiguităţile din codul de procedură fiscală care produc numeroase confuzii şi interpretări multiple, neaplicarea legii salarizării personalului bugetar, lipsa de protecţie juridică a funcţioarilor publici.
„Cu toţii ne dorim să avem servicii medicale mai bune, să avem un învăţământ de calitate, o armată bine dotată, sistem decent de pensii, dar uităm ca toate acestea nu pot fi finanţate decât cu un angajament şi o dăruire mai mare din partea celor care lucrează în activitatea fiscală”, susţine Liviu Toader, lider SNFP ANAF.