Românii din străinătate vor putea achita online taxele şi impozitele locale, inclusiv cu cardurile emise de băncile din ţările în care muncesc, în maximum o lună de zile, a declarat Marius Bostan, ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, în cadrul conferinţei dedicată împlinirii a 5 ani de Ghişeul.ro.
Pe de altă parte, ministrul Comunicaţiilor a anunţat faptul că, tot până cel târziu în luna iulie, instituţiile pentru care se fac plăţi prin platforma Ghişeul.ro vor plăti un comision de 1%, nu de 2% cum este în prezent.
„Sistemul de norme privind comisioanele percepute instituţiilor în contul cărora se fac plăţi este în avizare, iar într-o lună de zile maxim o să plafonăm comisioanele la maximum 1%. Acest normativ este în avizare, iar specialiştii lucrează la acest proiect. Aşadar, instituţiile pentru care se fac plăţi, vor plăţi un comision de 1%, nu de 2% ca până acum. Noile norme sunt în avizare la Ministerul Dezvoltării şi la Ministerul Finanţelor şi aceste avize vor fi gata în maximum o lună de zile. O nouă funcţionalitate care va avea un impact major este că, într-o lună de zile, taxele şi impozitele locale vor putea fi plătite online şi de către românii din afara graniţelor şi cu cardurile emise în ţările unde muncesc”, a explicat Bostan.
Acesta a adăugat că, deşi la nivel naţional, orice cafenea are POS pentru plăţi, nu înţelege cum acest sistem nu a fost introdus la ghişeele ANAF de către guvernele politice anterioare.
„Orice cafenea din România are POS. Am văzut pe cineva care vindea pătrunjel în piaţă şi avea POS. Atunci mă întreb cum niciun Guvern politic nu a reuşit să introducă plata la POS în ANAF. Vorbesc despre guvernele politic care ne acuză pe noi, tehnocraţii, că nu facem treaba", a spus Marius Bostan.
În cadrul aceleaşi conferinţe, ministrul Comunicaţiilor a anunţat faptul că orice cetăţean şi orice jurnalist va putea urmări o achiziţie publică în timp real, prin intermediul unui nou sistem cu grad de transparenţă, ce va fi lansat ce va fi disponibil cel târziu în luna iulie.
„Asociaţia de Plăţi Electronice din România a publicat, pentru prima dată în România, nişte statistici privind achiziţiile publice. Astfel, cetăţenii au putut vedea ce înseamnă transparenţă şi vorbim de achiziţiile din SEAP. În ceea ce priveşte dezvoltarea şi updatarea sectorului de achiziţii publice, sperăm ca în luna iulie să fie operabil un nou sistem cu un grad de transparenţă mult mai mare şi să putem spune că orice cetăţean şi orice jurnalist poate urmări o achiziţie în timp real. Partea de transparenţă este foarte importantă pentru că poate determina mai bine cheltuirea banului public. Noul sistem este în curs de implementare. Suntem într-o întârziere care ar fi trebuit să fie gata anul trecut. Noi ne chinuim acum să fazăm banii, să cheltuim din banii europeni să facem acest proiect. Formularele inteligente, generarea propriilor rapoarte rapoarte statistice şi statistici disponibile publicului sunt doar câteva dintre noutăţi. De asemenea, consultarea pieţei din punct de vedere al preţului, iar această consultare se va putea face electronic”, a afirmat Bostan.
Conform datelor oficiale, aproape 250 de primării s-au înregistrat în Sistemul Naţional Electronic de Plată Online — Ghişeul.ro, în perioada 2011 — 2016, iar până în prezent au fost efectuate 250.000 de plăţi, în sumă de peste 70 de milioane de lei.
În acest context, apetitul românilor pentru plata online a taxelor şi impozitelor locale a crescut semnificativ în 2016, având în vedere că valoarea şi numărul tranzacţiilor efectuate prin Ghişeul.ro, în primele patru luni, însumează aproape o treime din toate plăţile realizate de la lansarea platformei naţionale pâna în prezent. Astfel, contribuabilii au realizat, în perioada ianuarie — aprilie 2016, un număr de 75.955 de plăţi cu cardul pe Ghişeul.ro, în valoare totală de peste 21 milioane de lei. Prin comparaţie, în perioada 2011 — 2016, pe aceeaşi platformă au fost contorizate peste 250.000 de plăţi, în sumă de peste 70 milioane de lei.
Lansat în anul 2011, Ghişeul.ro este un proiect derulat în parteneriat de Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR) şi Asociaţia de Plăţi Electronice din România (APERO), care permite plata online cu cardul a taxelor şi impozitelor locale.
În cei cinci ani de funcţionare, platforma www.ghiseul.ro a înregistrat mai multe momente de referinţă, atât din punct de vedere tehnic, cât şi în ceea ce priveşte utilizarea. În acest sens, numai în ultimul an s-a introdus eliberarea datelor de acces online, ceea ce a condus la un prag de 117.000 de utilizatori activi unici, în luna martie 2016, plata amenzilor de circulaţie fără niciun drum către administraţiile locale datorită opţiunii de încărcare a copiei procesului verbal direct în sistem şi transmiterii automate către primăria beneficiara, precum şi plata online a taxelor şi impozitelor locale pentru persoanele juridice (proiect pilot derulat pentru sectorul 3 din Bucureşti).