25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oricât ar încerca, România pare că nu reuşeşte să-i ajungă din urmă pe europeni. Nu mai puţin de 35% din conaţionalii noştri lucrează în zilele de sâmbătă, iar 28%, chiar şi în cele de duminică, arată un studiu al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Viaţă şi Muncă.
Anual, românii muncesc, în medie, 2.095 de ore, cu 425 ore mai mult decât finlandezii şi cu 416 ore în plus faţă de francezi.
Anul trecut Inspecţia Muncii a acordat peste 1.300 de amenzi pentru nerespectarea prevederilor privind munca suplimentară, lucrul în zilele de sărbătoare şi repausul săptămânal.
Numărul angajaţilor care-şi petrec sâmbetele la serviciu a scăzut şi la noi, de la 45% cât era acum 10 ani, la 34,6%.
Din datele Institutul Naţional de Statistică şi compilate de Capital, 72,5% din angajaţii români lucrează în sectoare în care venitul mediu este inferior salariului mediu net la nivel naţional. Ponderea imensă lasă impresia „sărăciei la locul de muncă“.
Mai mult, patru români din zece câştigă sub 60% din salariul mediu. Iar angajaţii plătiţi cel mai prost sunt sunt exact cei care muncesc cel mai mult, de obicei în ture şi în zilele de weekend.
Este cazul industriei alimentare, unde salariu mediu net este de 1.000 lei, cel al fabricării de mobilă (1.090 de lei) sau al producţiei de îmbrăcăminte, cu un venit mediu lunar net de 990 de lei.
Cu toate acestea, cei mai nefericiţi angajaţi din România sunt cei care lucrează în producţia auto, profesorii, cei din industria metalurgică, telecom, agenţii de pază, salariaţii din retail, dar şi cei care produc echipamente electrice sau furnizează energie electrică.
Angajaţi care lucrează în zilele de sâmbătă
1. Ungaria - 12,1%
2. Polonia - 15,8%
3. Bulgaria - 19%
4. Cehia - 21,8%
5. UE 26 - 26,1%
6. România - 34,6%
Topul domeniilor cu angajaţi nemulţumiţi
Producţie auto
Învăţământ
Industria metalurgică
Telecom
Protecţie şi pază
Retail
Producţia de echipamente electrice
Furnizarea de energie electrică


Articole înrudite