22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poluarea cu CO2 va atinge un nou record în 2023
Poluarea cu CO2 va atinge un nou record în 2023

Emisiile globale de dioxid de carbon, în principal cauzate de arderea combustibililor fosili şi aflate la originea încălzirii globale, vor creşte cu aproximativ 1%, urmând să atingă un nou record în 2023, au anunţat marţi oameni de ştiinţă într-un studiu preliminar, informează AFP.
Pentru ca omenirea să îşi atingă obiectivele de reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu aproape jumătate în acest deceniu şi să limiteze astfel efectele dezastruoase asupra climei, emisiile globale ar fi trebuit să scadă cu aproximativ 5% în acest an, a declarat pentru AFP Glen Peters, director de cercetare la institutul de cercetare climatică CICERO din Norvegia.
În schimb, ele continuă să crească: numai în 2023, se aşteaptă ca acestea să crească cu 0,5 -1,5%, potrivit lucrărilor lui Peters.
"Este foarte puţin probabil ca emisiile să scadă", a declarat cercetătorul.
Aceste cifre, încă preliminare, arată cât de dificil va fi să fie reduse emisiile suficient de rapid pentru a îndeplini cel mai ambiţios obiectiv al Acordului de la Paris, care vizează limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale.
O încălzire peste acest prag riscă să declanşeze puncte de basculare periculoase în sistemul climatic, avertizează oamenii de ştiinţă.
"În fiecare an, emisiile continuă să crească, ceea ce îngreunează şi mai mult realizarea unor traiectorii în conformitate cu obiectivul Acordului de la Paris", subliniază Peters.
Datele complete ale studiului vor fi publicate în luna decembrie, atunci când liderii mondiali se vor reuni în Emiratele Arabe Unite pentru Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP28).
Mai devreme anul acesta, Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a declarat că, pentru prima dată, cererea globală de petrol, gaze şi cărbune va atinge un nivel maxim în acest deceniu, datorită creşterii "spectaculoase" a tehnologiilor energetice mai puţin poluante şi a maşinilor electrice.
Dar a avertizat, de asemenea, cu privire la impactul negativ al creşterii investiţiilor în combustibili fosili şi al "emisiilor încăpăţânat de ridicate" în timpul redresării economice post-COVID-19 şi al crizei energetice cauzate de invazia Ucrainei de către Rusia.
"Comunitatea ştiinţifică a sperat în 2015 că emisiile ar putea atinge atunci un vârf", îşi aminteşte Peters, apoi din nou, în timpul pandemiei, s-a sperat că 2019 va marca un maxim. "Şi totuşi, iată-ne din nou cu un nou vârf în 2022 şi un alt vârf aşteptat din nou în 2023", a precizat el.
"Ceea ce mă îngrijorează este faptul că facem jumătate din muncă, dezvoltând energii curate, şi nu facem cealaltă jumătate, renunţând la combustibili fosili", a explicat cercetătorul, notează Agerpres.


Articole înrudite