Se spune mereu că unul dintre obiectivele României este să reducă decalajele care o despart de vestul Europei. E cu siguranţă un obiectiv bun, dar întrebarea este dacă decalajele acestea sunt bine identificate şi dacă sunt înţelese corect. Căci ar fi o mare greşeală să reducem problema la PIB-ul pe cap de locuitor, la autostrăzi sau reţele de bandă largă.
Una din componentele majore ale problemei este educaţia, care nu pare deloc să fie tratată cu toată seriozitatea. Presa celebrează cu entuziasm reuşitele olimpicilor români la diferite concursuri scolare, dar, în realitate, aceste succese nu sunt decât un ecran mare şi opac care ascunde eşecul masiv reprodus de fiecare generaţie în parte. Un indicator bun şi ignorat sistematic în dezbaterea publică sunt testele PISA, dar semnele decăderii intelectuale a şcolii româneşti se află la tot pasul. Bacalaureatul, de pildă: în trecut un examen esenţial, unul care măsura reuşita unui efort intensiv şi exigent, a devenit astăzi o mică farsă. Dar nu din cauza fraudelor care - aşa cum ştim - au fost serios îndiguite, ci pur şi simplu din cauza exigenţelor extrem de scăzute.
Să luăm un exemplu din aria culturii umaniste, aceea care dă seama nu doar de întinderea cunoştinţelor, dar şi de calitatea gândirii şi de capaciatea exprimării. Un examen la istorie este mai elocvent privind evoluţia intelectuală a unui tânăr decât un examen la matematică, căci pune în joc formaţia sa ca persoană şi ca actor pe scena politică a epocii sale. Or, tocmai la acest capitol o societate - care pretinde a fi tradiţionalistă - se comportă cu o neglijenţă şi o superficialitate fără egal.
În sesiunea de toamnă a bacalaureatului au fost trei subiecte. Primul (cu două puncte distincte) şi al doilea au fost de acelaşi tip. Adică se dădeau nişte texte de câte 10-19 rânduri din diferite lucrări de specialitate, cerându-se candidaţilor să precizeze anumite informaţii care se găsesc integral în text. În subiectul al doilea – similar cu primul - apărea totuşi şi ceva diferit, cerându-se candidatului să formuleze un punct de vedere pe care să-l argumenteze cu două informaţii din textul oferit ca sursă.
Prin urmare, orice candidat capabil să citească şi să înţeleagă un text putea să obţină punctajul maxim la aceste subiecte fără să fi asistat la niciun curs de istoria României niciodată în viaţa lui. Practic, primele două subiecte (însumând 2/3 din totalul punctajului) nu pretindeau candidatului nicio cunoştinţă particulară, ci numai o competenţă generală de lectură şi comprehensiune. Exact ca la testele PISA aplicate elevilor de 13-14 ani. Un elev care ar obţine punctajul maxim la testele PISA (şi care nu a absolvit încă niciodată o clasă de liceu) poate obţine facil o notă de trecere la bacalaureatul de istorie.
În fine, ultimul subiect, care aduce încă o treime la punctajul final, constă într-un eseu de două pagini pe o temă ale cărei componente sunt dinainte precizate. Tratarea lui pretinde, într-adevăr, anumite cunoştinţe de istorie românească medievală, dar destul de sumare şi fără nicio aprofundare. Elocvent este şi faptul că absolventul e depunctat dacă scrie mai mult de două pagini.
Prin urmare, un candidat care nu ştie mai nimic despre istoria României poate trece uşor bacalaureatul, iar unul care ştie câte ceva poate obţine nota maximă. Sunt cu siguranţă şi absolvenţi care ştiu mai mult decât lasă să se vadă acest examen, dar dacă doar atât li se cere absolvenţilor de liceu, cum mai putem vorbi de recuperarea decalajelor? Şi nu e vorba doar de întinderea cunoştinţelor, ci mai curând de capacitatea de a înţelege o problematică mai complexă de ordin social şi politic şi, în cele din urmă, de maturitatea cu care un tânăr înţelege societatea contemporană cu el. Nu poţi trata o problemă socială şi politică actuală fără o competenţă prealabilă de ordin istoric şi fără un minim antrenament conceptual.
Or, la acest capitol din educaţie nu e nevoie de finanţări suplimentare. Nu salariile mici sau alte precarităţi materiale ale şcolii sunt vinovate, ci pur şi simplu orizontul intelectual foarte îngust pe care îl definesc aceste examene. În această privinţă esenţială, reforma poate fi făcută fără bani.
