22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Persoanele fizice pot achiziţiona prima maşină cu credite garantate de stat
Persoanele fizice pot achiziţiona prima maşină cu credite garantate de stat

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, ordonanţa de urgenţă privind programul de stimulare de cumpărare de autoturisme noi, care prevede că persoanele fizice pot achiziţiona prin credite garantate de stat primul autoturism nou al cărui preţ să nu depăşească 50.000 lei, la care se adaugă TVA. Deputaţii au adoptat ordonanţa cu 164 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 65 abţineri.

Ordonanţa de urgenţă 66/2014 prevede că persoanele fizice pot achiziţiona un singur autoturism nou prin contractarea de credite garantate de către stat. Acest autoturism trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele minime ale standartului Euro 5, iar preţul de achiziţie nu depăşeşte 50.000 de lei, la care se adaugă TVA, după caz. Cei care vor să beneficieze de acest program sunt cei care la data solicitării creditului garantat declară pe propria răspundere că nu a mai deţinut în proprietate un autoturism bun nou, nu înregistrează restanţe la plata altor credite bancare, iar la data solicitării cerditului garantat beneficiarul programului are vârsta de minimum 18 ani şi capacitatea de exerciţiu.

Beneficiarii programului trebuie să dispună de un avans de 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou, iar garanţia statului va fi de maximum 50% din finanţarea acordată. Aceştia trebuie să asigure autoturismul nou cu poliţe de tip CASCO.

În caz de nerespectare de către beneficiar a acestei obligaţii, finanţatorul are dreptul de a proceda la încheierea poliţei de asigurare pe cheltuiala proprie, în numele şi în contul beneficiarului, şi de a recupera cheltuielile respective de la beneficiar prin orice modalitate prevăzută de lege, inclusiv prin includerea acestora în ratele de credit lunare.

Prin mecanismul de garantare instituit, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare nebancare care acordă credite persoanelor fizice eligibile pentru achiziţia unui autoturism nou. Instituţia de credit şi instituţia financiară nebancară au dreptul la plata valorii de executare a garanţiei în cazul producerii riscului de credit, iar sumele rezultate din executarea garanţiilor de stat se plătesc finanţatorului de către Ministerul Finanţelor Publice de la bugetul de stat şi se recuperează de la beneficiarul programului.

Deputatul PSD Constantin Niţă a declarat, în plen, că la această iniţiativă de realizarea programului prima maşină a avut în vedere creşterea cererii interne de produse româneşti. „Mă surprind colegii care propuneau creşterea sumei de garantare pe care statul o acordă. Nu se poate acest lucru. Cine vrea Mercedes, nu are decât, înseamnă că are bani. Noi am făcut acest program pentru tineri care au venituri modeste şi pentru cei care nu pot să-şi permită să-şi cumpere o maşină, am făcut acest program pentru stimularea industriei autohtone”, a spus Niţă.

Deputatul PNL Vasile Horga a precizat, însă, că nu PNL consideră că nu trebuia plafonat preţul autoturismului, arătând că un tânăr care vrea să-şi ia o maşină autohtonă, un Duster, nu poate deoarece este plafonat preţul.

Camera Deputaţilor este for decizional cu acest proiect.


Articole înrudite