24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
OFICIAL: Statele Unite trimit trupe suplimentare în România
OFICIAL: Statele Unite trimit trupe suplimentare în România

Preşedintele SUA, Joe Biden, a aprobat desfăşurarea de trupe suplimentare în Europa de Est, inclusiv în România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Acesta a declarat că transferul de trupe a fost decis în urma unei invitaţii primite din partea României. El a subliniat că mutările de trupe nu sunt permanente ci că sunt un răspuns la tensiunile din Ucraina şi că vor fi evaluate ulterior în funcţie de evoluţia situaţiei din ţara vecină.

SUA au plasat deja încă de pe 24 ianuarie 8.500 de militari americani în alertă în cazul în care era nevoie de suplimentarea forţelor NATO.

Statele Unite şi NATO au zeci de mii de militari staţionaţi în Europa care pot fi transferaţi în ţările aliate, sursele CNN afirmând că o parte a noilor trupe ce vor ajunge pe flancul estic al alianţei vor veni de aici, în timp ce o altă parte vor fi trimise din SUA, notează Hotnews.

Administraţia de la Washington va transfera aproximativ 1.000 de militari din Germania în România, aceştia făcând parte din unitatea de infanterie Stryker.

Franţa, pregătită de asemenea să trimită militari în România, ministrul francez al apărării Florence Parly a confirmat sâmbătă că Franţa este pregătită să trimită sute de militari în România şi să-şi asume responsabilitatea de a constitui o forţă internaţională pentru apărarea ţării noastre.

"Salut anunţul recent al Departamentului Apărării al SUA cu privire la redislocarea unui batalion Stryker din Germania în România. Despre această măsură am discutat cu omologul meu american, Lloyd J. Austin III, în cadrul convorbirii telefonice de la sfârşitul săptămânii trecute. Am subliniat, atunci, necesitatea consolidării posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, ca formulă defensivă de asigurare a securităţii aliaţilor şi de descurajare a acţiunilor agresive în regiunea Mării Negre. Am reafirmat, totodată, necesitatea, mai mult ca oricând, a unei abordări coerente, unitare şi echilibrate în cadrul Prezenţei Înaintate pe întregul flanc estic al Alianţei şi la Marea Neagră. Mă bucur că facem astăzi un pas atât de important în această direcţie. Decizia anunţată astăzi, prin care un batalion de vehicule blindate Stryker, cu aproximativ 1000 de militari americani, se vor alătura efectivelor SUA deja prezente în România, reprezintă o măsură defensivă în sprijinul securităţii şi apărării României, care va contribui, în acelaşi timp la întărirea Posturii aliate de apărare şi descurajare a oricăror agresiuni pe întreg flancul estic. Redislocarea acestui batalion american reprezintă o dovadă a nivelului ridicat de cooperare în domeniul securităţii si apărării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii şi un mesaj puternic de solidaritate între aliaţi. Rămânem în strânsă coordonare la nivel NATO, pentru găsirea celor mai potrivite opţiuni de întărire a capacităţii noastre colective de apărare. Reafirm, cu acest prilej, aprecierea noastră pentru contribuţia Franţei, care, prin vocea preşedintelui Emmanuel Macron, şi-a exprimat interesul pentru dislocarea unor efective în România, sub comandă aliată. Suntem deja în discuţii la nivel de experţi cu partea franceză în vederea materializării acestei iniţiative, încă o dovadă a solidarităţii aliate şi a relevanţei parteneriatului strategic dintre Romania şi Franţa", este mesajul ministrului Apărării Naţionale, Vasile Dîncu.


Articole înrudite