Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, consideră că toţi cei 438 de kilometri de autostradă asumaţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) vor fi realizaţi până în anul 2026.
"A7 (Autostrada Moldovei n.r.) sunt convins că va fi cap-coadă pentru că se intră rapid în faza de execuţie. Data de 9 iunie este data limită de depunere de oferte pe cei 14 kilometri (tunelul pentru urşi de la graniţa dintre judeţele Timiş şi Hunedoara n.r.) (...) şi vedem ce se întâmplă cu ofertele depuse. Autostrada Transilvania merge, pe capetele din A8 (Tg. Mureş - zona de Iaşi n.r.) sunt moderat-optimist, pentru că acolo vorbim de un studiu de fezabilitate pe întreg tronsonul care are studiu şi de impact de mediu ceea ce înseamnă inclusiv traversarea Carpaţilor prin anumite zone de rezervaţie naturală şi de aia am această rezervă. Dar Transilvania da, unde se şi lucrează, A7 da şi sunt rezervat până în 9 iunie când voi vedea ofertele şi ce sa va depune pe cei 14 km. Deci, sper că toţi", a declarat Sorin Grindeanu, la Digi 24, întrebat câţi kilometri de autostradă vor fi realizaţi, în anul 2026, din ceea ce şi-a asumat România prin PNRR.
Grindeanu a menţionat că în prezent pe zona rutieră nu există niciun contract semnat pe PNRR.
"Nu există contract semnat în acest moment pe PNRR, din ceea ce s-a discutat şi s-a pus ca şi contract în PNRR, astăzi, în afară de Transilvania, astăzi când vorbim, niciunul, pe rutier. (...) Pe A7, cea mai mare bucată din zona rutieră din PNRR, ţinta este ca până la sfârşitul acestui an să fie semnate contractele, iar anul viitor este bornă în PNRR să ai semnate 50% din contracte", a mai spus şeful de la Transporturi. (sursa Agerpres)