Mănăstirea Prislop este printre cele mai cunoscute mănăstiri din România, fiind un important loc de pelerinaj ortodox şi rugăciune. Lăcaşul este cunoscut mai ales datorită părintelui Arsenie Boca, numit şi Sfântul Ardealului. Aşezământul de la Prislop este situat în imediata apropiere a localităţii Silvaşu de Sus, la aproximativ 30 de kilometri distanţă de oraşul Hunedoara şi circa zece kilometri de oraşul Haţeg.
Unul dintre marile mistere ale bisericii aflate la cumpăna dintre Ţara Haţegului şi Valea Cernei din Ţinutul Pădurenilor, a fost descoperit în timpul unor lucrări de refacere. În anul 1909, zidarii au scos la iveală de sub pardoseala bisericii de piatră, mormântul domniţei Zamfira, cea care a contribuit la reclădirea mănăstirii în secolul al XVI-lea.
Mormântul simplu era acoperit cu o lespede din marmură roşie, purtând stema Ţării Româneşti, care conţinea un epitaf cu următorul text: „Saphira, a principelui Moise vestită fată, în acest pământ şi-a aşezat jalnicul trup. Mai întâi lui Keseriu, prea scumpă soţie, i-a închis ochii, apoi devine soţia ta, Nisowski. Pământul valah nu vede sub cerul său nimic mai ales ca ea, dacă neamul i-ai cerceta. Având în vedere şi altceva, domn i-a fost acesteia şi bunicul şi tatăl. Dacia îi plânge pe amândoi. Tu, oricare eşti acela care priveşti aceaste amintiri ale iubitei Saphira, spune: Saphira a fost demnă de numele de safir”.
În mormânt se afla însă, alături de presupusele rămăşiţe ale domniţei, şi cele ale unui copil. „La un capăt al groapei, într-o lădiţă pătrată, putregăită, s-au aflat îngrămădite oase şi două craniuri, unul mai mare şi altul mai mic. Acest din urmă poate să fi fost al copilei despre care spune tradiţia că a aflat-o Zamfira în pădure şi a dorit să fie înmormântată cu dânsa la un loc”, relata preotul Jacob Radu, în volumul „Istoria vicariatului greco catolic din Haţeg” (1913).
Descoperirea din biserică
Preotul greco-catolic a fost martor al descoperirii bizare. A observat că mormântul fusese jefuit în trecut şi şi-a amintit legenda care circula pe seama domniţei care ridicase biserica de piatră, relatează Ziarul Hunedoreanului. „O tradiţie auzită de noi spune că, pe când petrecea la mănăstire, Zamfira a mers odată la preumblare prin pădure şi a auzit dintr-o tufă plânset de copil mic. Şi, mergând la tufă, a aflat acolo o copilă ca de trei luni, pe care a adus-o la mănăstire şi a nutrit-o cu lapte de capră. Copila a trăit până când a fost de şapte ani şi apoi a murit, iar Zamfirei i-a părut foarte rău după dânsa şi a lăsat ca după ce va muri şi dânsa să o dezgroape şi să o pună lângă ea în mormânt”, relata preotul care a fost martorul descoperirii.
Zamfira (Saphira), fiica domnitorului muntean Moise Vodă, a fost cea care a finanţat ridicarea bisericii de piatră din curtea aşezământului, la mijlocul secolului al XVI-lea. O altă legendă spune că domniţa s-a vindecat bând din apa izvorului care trece prin curtea mănăstirii. „Fiind Zamfira bolnavă, i s-a arătat în vis o solie dumnezeiască şi i-a zis că dacă va bea din izvorul Prislopului se va însănătoşi. Urmând acestei îndrumări, a aflat izvorul, a băut din el şi s-a însănătoşit. În semn de mulţumire, a cumpărat cu bani mulţi acel loc şi a zidit aproape de izvor mănăstirea”, relata preotul Jacob Jianu. Atunci domniţa Zamfira a decis să ridice biserica, pe care a împodobit-o cu odoare şi mai apoi a înfiinţat în apropiere o şcoală de cânăreţi bisericeşti.
Mormântul Zamfirei se găseşte şi astăzi în biserica de piatră a mănăstirii Prislop. Prin apropiere, trece pârâul Slivuţ din curtea mănăstirii, unde credincioşii aruncă bani şi îşi pun dorinţe. În primii ani ai secolului XX, când biserica a fost restaurată, a fost amenajat un mic lac în vecinătatea ei, alimentat de izvorul considerat în timpuri vechi făcător de minuni.
Date istorice despre Mănăstirea Prislop
În secolul al XVI-lea mănăstirea ajunge în ruină, dar este rezidită, în anul 1564, de domniţa Zamfira, fiica lui Moise Voievod, din Ţara Românească. Tânăra ajunge aici după ce tatăl său ar fi fost ucis într-o luptă. Specialiştii spun, însă, că Zamfira trebuie să fi reconstruit mănăstirea, pentru că ea, în calitate de femeie, nu avea dreptul, la acea vreme să ctitorească o mănăstire de bărbaţi. Piatra funerară a Zamfirei, a rezistat vremurilor, până în zilele noastre. Un secol mai târziu ar fi fost întemeiată, la Prislop, o şcoală pentru preoţi şi tot acum este semnalată prezenţa cunoscutului Sfânt Ioan de la Prislop.
Din secolul al XVIII-lea mănăstirea devine una greco-catolică, iar 1948 revine la ortodocşi. Stareţul mănăstirii devine Părintele Arsenie Boca, considerat „înainte văzător cu duhul” şi făcător de minuni, mai ales după ce tot mai mulţi oameni care fie au discutat cu părintele, fie s-au rugat lui, au mărturisit că rugile şi dorinţele le-au fost îndeplinite.
