23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Mai multe ONG-uri de mediu îi cer lui Băsescu să îşi retragă declaraţiile despre Roşia Montană
Mai multe ONG-uri de mediu îi cer lui Băsescu să îşi retragă declaraţiile despre Roşia Montană
Reprezentanţii a aproape 30 de ONG-uri afirmă, într-o declaraţie comună transmisă joi, că declaraţiile şefului statului "de susţinere deschisă a controversatului proiect minier de la Roşia Montană sunt inacceptabile". "Considerăm aceste noi declaraţii ale preşedintelui României, de susţinere deschisă a controversatului şi, deocamdată, ipoteticului, proiect minier de la Roşia Montană, ca fiind inacceptabile, în condiţiile în care proiectul este foarte controversat şi contestat din multiple puncte de vedere, iar analiza din punctul de vedere al protecţiei mediului, conform legii, nu s-a realizat încă, ci este în curs. Apreciem că asemenea declaraţii sunt presiuni inadmisibile asupra autorităţilor abilitate să ia o decizie privind aprobarea/ respingerea proiectului, având în vedere statutul politic şi administrativ-constituţional al autorului lor. Solicităm preşedintelui României să îşi retragă respectivele declaraţii şi apelăm la domnia sa să se abţină pe viitor de la orice noi declaraţii publice favorabile proiectului, cât timp ocupă această funcţie de demnitate publică şi autorităţile abilitate nu au adoptat decizii cu caracter definitiv şi forţă juridică în privinţa acceptabilităţii legale a acestui proiect", se arată în documentul citat.
Organizaţiile semnatare ale declaraţiei comune - majoritatea membre în Coaliţia pentru Mediu (CMR) - au susţinut că au luat act "cu mare îngrijorare de recentele declaraţii ale preşedintelui României, de susţinere a proiectului minier Roşia Montană, şi de declarare a acestuia ca fiind necesar şi oportun pentru România" şi că sunt preocupate de "efectele negative certe sau potenţiale pe care proiectul minier Roşia Montană le va avea asupra mediului natural în caz că ar fi pus în practică".
"Nici acordul de mediu, nici multe alte aprobări necesare pentru demararea acelui uriaş proiect minier nu au fost la ora actuală emise de autorităţile competente, în ciuda imenselor presiuni politico-economice nelegitime exercitate până acum de cei interesaţi în acel proiect minier. Emiterea acelor aprobări nu e doar o formalitate sau o chestiune de timp, deoarece procedura de evaluare a impactului asupra mediului cu privire la proiectul minier Roşia Montana nici nu este finalizată la ora actuală şi deci nici nu se pune problema ca acceptabilitatea realizării proiectului, din punctul de vedere al protecţiei mediului, să fie certă sau foarte probabilă", se arată în declaraţie.
Reprezentanţii ONG-urilor de mediu l-au acuzat pe preşedintele Traian Băsescu că "se contrazice şi îşi încalcă propriile promisiuni din campania electorală, când a promis expres că va lăsa specialiştii să decidă şi că nu va face presiuni politice pe tema proiectului minier Roşia Montană". "Declarându-şi sprijinul pentru acest controversat proiect minier, preşedintele României ignoră concluziile şi încalcă recomandările nu doar ale Academiei Române, Parlamentului European şi altor numeroase instituţii şi organizaţii interne şi internaţionale, ci chiar concluziile oficiale ale comisiei prezidenţiale numite chiar de domnia sa", se subliniază în declaraţia comună.
Documentul este semnat de reprezentanţii a 27 de ONG-uri de mediu din Cluj-Napoca, Brăila, Făgăraş, Braşov, Miercurea Ciuc, Bucureşti, Oradea, Reşiţa, Iaşi, Sighişoara şi Roşia Montană, dar lista de semnături este deschisă.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că proiectul Roşia Montană trebuie să înceapă, menţionând că statul are nevoie de aur pentru a-l duce în rezervele BNR, care trebuie să ajungă la 200 de tone.


Articole înrudite