Preşedintele Klaus Iohannis speră ca, până la sfârşitul sesiunii parlamentare, partidele să introducă votul prin corespondenţă, el precizând marţi că urmăreşte cu atenţie acest subiect.
"Încă de la începutul anului, după consultările pe care le-am avut aici, la Cotroceni, partidele politice s-au angajat să introducă votul prin corespondenţă. Sper ca, până la finalul acestei sesiuni parlamentare, să îşi onoreze promisiunea şi vă asigur că urmăresc subiectul cu foarte multă atenţie", a declarat Iohannis, la conferinţa "Smart Diaspora 2020+: Cum valorificăm potenţialul strategic al diasporei româneşti", organizată la Palatul Cotroceni.
El a subliniat că asigurarea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de vot al românilor din diaspora este esenţial în contextul în care mulţi români aleg să rămână în străinătate.
"A doua întrebare este ce facem pentru românii care aleg să rămână în străinătate, cum îi reprezentăm şi cum le asigurăm drepturile, cum îi menţinem conectaţi cu ţara, implicaţi şi interesaţi, cum îi sprijinim să îşi păstreze identitatea. În acest context, asigurarea condiţiilor pentru exercitarea dreptului de vot al românilor din diaspora este esenţială", a afirmat Iohannis.
Şeful statului a mai spus că trebuie găsite argumente pentru ca românii din străinătate să se întoarcă în ţară.
"Discuţia este una mai largă, despre forţa cetăţenilor în democraţie şi despre diaspora ca interlocutor puternic şi respectat al instituţiilor statului român şi al clasei politice. Întărirea mecanismelor democratice, încurajarea participării şi competiţiei politice vor constitui argumente în plus pentru întoarcerea acasă", a arătat Klaus Iohannis.