Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în luna februarie 2015, mai mică cu 0,1% faţă de luna ianuarie, şi cu 0,6% faţă de nivelul înregistrat în februarie 2014, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna februarie 2015, este de 597.000 persoane, în scădere atât faţă de luna precedentă (607.000 persoane), cât şi faţă de aceeaşi lună din anul anterior (644.000 persoane).
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 0,6% pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,7% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,1% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,1% pentru luna februarie 2015 (5,5% în cazul bărbaţilor şi 4,7% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 74,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna februarie 2015.