22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În iulie vor fi aprobate toate programele de finanţare pe 2014-2020
În iulie vor fi aprobate toate programele de finanţare pe 2014-2020

 

România va avea aprobate, în luna iulie, toate programele de finanţare din fonduri europene pentru exerciţiul financiar 2014 - 2020, astfel că nu va avea nicio scuză dacă, la finalul perioadei, nu va înregistra un grad de absorbţie de 100%, a declarat, luni, ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica.

"Practic, la nivelul lunii iulie, România va avea toate programele aprobate şi vă spun: nu există nicio scuză dacă în 2020 nu avem un grad de absorbţie de 100%, fiindcă pornim cu acelaşi start cu toate statele Uniunii Europene. Nu există state care au cheltuit deja bani pe programul 2014 — 2020. Sunt state care au primit acele avansuri în urma aprobării programelor, avansuri pe care le-a primit şi România la Ministerul Finanţelor, după aprobarea programelor, şi pe care le va primi şi după aprobarea Programului Operaţional Infrastructură Mare şi a celui Regional", a explicat Nica, într-o conferinţă de profil.

El a precizat că singurul program ce nu va fi aprobat în această vară este cel de pescuit, care are o alocare financiară redusă, pentru acesta aşteptându-se aprobarea în luna septembrie.

Ministrul de resort a reamintit că în cursul acestei săptămâni se aşteaptă, de la Comisia Europeană, aprobarea Programului Operaţional Regional.

"Am trimis oficial Programul Operaţional Infrastructură Mare; undeva, în perioada 1 — 15 iulie, aşteptăm aprobarea acestui program", a adăugat Nica.

Potrivit acestuia, pentru următorul exerciţiu financiar se are în vedere, la solicitarea Comisiei Europene, simplificarea procedurilor, în special în privinţa costurilor.

"Cel mai avansat este Programul Operaţional Capital Uman, unde intenţionăm ca, de la primele ghiduri, să avem proceduri de cost simplificate în ceea ce priveşte cheltuielile directe cu personalul. Asta înseamnă că, pentru anumite categorii de cheltuieli clar identificate, nu se vor mai cere din partea beneficiarilor documentele suport", a explicat ministrul de resort.

El a precizat că se lucrează, împreună cu Institutul Naţional de Statistică, la stabilirea unor standarde de cost, astfel încât beneficiarii care se încadrează în aceste standarde să nu mai fie obligaţi să aducă documente justificative pentru achiziţiile realizate. Stabilirea acestor standarde este prevăzută a se finaliza până la sfârşitul anului.

În altă ordine de idei, şeful de la Fonduri Europene a amintit despre elaborarea unui instrument electronic de implementare a proiectelor, ca modalitate de simplificare a procedurilor. Potrivit ministrului, în cursul acestei săptămâni, instrumentul se află în testare internă la nivelul ministerului, după care va fi deschis publicului larg.

"Vom începe, de asemenea, cu Programul Operaţional Capital Uman şi cel de Competitivitate. Pentru acesta din urmă, din 27 iunie, se vor putea depune primele proiecte pentru 2014 — 2020. Vorbim de circa 580 de milioane de euro pe partea de inovare-cercetare. Vom lansa anul aceasta o sumă de 50 de milioane de euro şi pe Axa IT. Avem mai mult de o treime din întreaga alocare financiară pe Programul Operaţional Competitivitate lansată anul acesta", a subliniat Marius Nica.

Pentru Programul Operaţional Capital Uman, pe 27 iunie, va fi afişat calendarul lansărilor şi alocările financiare pentru 2014 — 2020. Ministrul de resort estimează o alocare de aproximativ 570-580 de milioane de euro pentru anul aceasta, însă susţine că suma depinde şi de celelalte ministere implicate.


Articole înrudite