Nu e deloc limpede ce anume va decide în aceste alegeri. Au fost campanii în care s-a vorbit mult despre economie (pensii, salarii), altele în care economicul a revenit în variante diferite sub forma sistemului de impozitare. Împrejurarea face însă ca astăzi economicul să nu pară decisiv. În ciuda unei recesiuni statistice, economia nu se află propriu-zis în contracţie, dar, ceea ce este mai important, societatea are optimismul reţinut al celor care au ieşit din criză, cel puţin din punct de vedere psihologic. În 2008, de exemplu, criza urma să lovească brutal, dar lumea credea în creştere nesfârşită şi pretindea beneficii proporţionale cu aşteptările. Astăzi aşteptările sunt mai mici, ceea ce favorizează guvernul. O polemică pe tema economiei şi taxelor există, dar ea nu antrenează situaţii sensibile şi cu mare impact electoral. În plus, asupra unor aspecte fiscale importante (scăderea CAS) există consens.
Chiar dacă este acuzată de PSD că preia temele şi limbajul lui Traian Băsescu, alianţa PNL-PDL a început deja să facă o altfel de politică. Preşedintele, de exemplu, preferă calea opoziţionismului radical şi fără concesii uneori împotriva adevărului, ceea ce i-a adus victorii spectaculoase în trecut. Traian Băsescu a aplicat mereu o tactică simplă, dar electoral eficientă: ca să te creadă lumea mai bun trebuie să negi absolut tot ce fac adversarii tăi şi să nu le concezi nici cel mai mic merit. De exemplu, scăderea CAS, pe care PDL şi PNL o acceptă ca soluţie valabilă (sau cel puţin păreau să o accepte până de curând), e prezentată de preşedinte ca o catastrofă cu urmări ireparabile. Talentul său a constat mereu în a crea contraste tari şi a polariza societatea după opţiuni ireconciliabile. Uneori e o tactică bună, care favorizează progresul, scoţând societatea din vechi inerţii. alteori crează rupturi artificiale şi falsifică realitatea. Or, a face o altă politică înseamnă şi acceptarea unei anumite moderaţii şi a te limita la datele adevărului. E posibil uneori ca moderaţia să treacă drept slăbiciune şi să ducă la eşec electoral, dar pe termen lung societatea învaţă că o dezbatere electorală nu este o competiţie a retoricii surescitate, a spaimelor imaginate şi a contrastelor şocante, ci o dezbatere gravă despre rosturile societăţii. Ar fi momentul ca România să înveţe să dezbată subiectele majore fără să le simplifice de dragul efectului retoric şi a profitului imediat. Se înţelege că o campanie nu ar trebui să devină niciun turnir al promisiunilor indecente, aşa cum a fost cea din 2008.
Economicul ar putea reintra totuşi în prim plan nu atât prin subiectul taxelor, cât prin acela al adoptării monedei comune. Este însă exact ceea ce nimeni nu pare a dori să discute. Guvernul a făcut anunţul suprinzător că doreşte ca România să adopte moneda comună în 2019. Supriza a constat în faptul că USL păruse mai curând sceptică cu privire la o aderare rapidă. PNL, mai ales, aflat pe atunci în alianţă a făcut o campanie europeană pe tema amânării acestui moment şi a cerut derogări de la tratatul fiscal. PSD nu s-a exprimat cu limpezime, dar prin preferinţa pe care o manifestă faţă de ”creştere” în dauna ”austerităţii” a sugerat că ar împărtăşi perspectiva liberală. Înalţi oficiali ai BNR au fost la rândul lor foarte sceptici cu privire la o aderare la euro înainte de 2020. Şi-au schimbat liberalii punctul de vedere după aderarea la PPE? Iată un aspect care ar trebui clarificat.
În orice caz dacă există astăzi un subiect de esenţă economică care merită să fie dezbătut şi care ar avea cu siguranţă un mare impact la public, atunci este subiectul euro.
