24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Elevii ar putea scăpa de teze
Elevii ar putea scăpa de teze

Viitorul an şcolar ar putea avea o structură complet nouă, care nu a mai fost niciodată folosită în sistemul de educaţie din România. În loc de organizarea pe semestre şi trimestre, ar urma să fie adoptat un an şcolar cu 5 module de învăţare, însă nu există încă o soluţie concretă privind modalitatea de evaluare a elevilor într-o astfel de structură, potrivit surselor Edupedu.ro.
„Vom avea 5 module de învăţare care vor alterna cu vacanţele. Practic, se renunţă la semestre şi trimestre. Se lucrează la evaluare acum, să vedem cum se va putea face”, spun sursele Edupedu.ro. Una din propuneri, în acest nou format, este renunţarea la teze şi înlocuirea lor cu o evaluare periodică.
„Se merge pe vacanţele din octombrie şi februarie, vor fi structurate pe module conform propunerilor de la CNPEE”, au mai spus sursele în urma discuţiilor din şedinţa Consiliului pentru Dialog Social de la Ministerul Educaţiei, care a început la ora 10:00, miercuri dimineaţă.

Potrivit declaraţiilor de până acum ale Ministrului Educaţiei, structura anului şcolar viitor ar fi:
„Anul şcolar să înceapă pe data de 5 septembrie, prima zi de luni a lunii septembrie, şi să se încheie pe 16 iunie. Să avem un număr de cinci vacanţe.
În primul rând o vacanţă la finalul lunii octombrie, de o săptămână, după primul modul de învăţare, pentru toţi elevii. În octombrie pentru toţi elevii, subliniez, pentru că cei din învăţământ primar şi grădiniţa aveau, cei din gimnaziu şi liceu nu aveau, acum propunerea este pentru toţi elevii şi preşcolarii să aibă această vacanţă la final de luna octombrie.
A doua vacanţă să fie de sărbătorile de iarnă şi să fie cu o durată consistentă, să înceapă undeva la 22 – 23 decembrie şi să fie până pe 8 ianuarie, deci să avem 18 zile de vacanţă de iarnă.
A treia vacanţă să fie în luna februarie, o săptămână.
A patra vacanţă să fie de sărbătorile pascale, în anul 2023 putem să avem o vacanţă de aproape două săptămâni, care să includă şi sărbătorile pascale ortodoxe şi pe cele catolice. Şi, de asemenea, să avem şi o vacanţă de vară care ar putea să înceapă pe data de 17 iunie şi să se termine pe data de 4 septembrie.
Acestea sunt cele cinci vacanţe, deci asta ar trebui să rămână un lucru clar, vedem dacă vor fi trimestre sau semestre”, spunea ministrul Sorin Cîmpeanu pe 27 februarie.

Conform acestor indicaţii, calendarul anului şcolar ar fi următorul:
5 septembrie – 21 octombrie – modul
24-18 octombrie – vacanţă de toamnă
31 octombrie – 21 decembrie – modul
22 decembrie – 6 ianuarie 2023 – vacanţa de iarnă
9 ianuarie – 3 februarie – modul
6 februarie – 10 februarie – vacanţă intersemestrială
13 februarie – 6 aprilie – modul
7 aprilie – 18 aprilie – vacanţa de primăvară
19 aprilie – 16 iunie – modul
17 iunie – 4 septembrie – vacanţa de vară.


Articole înrudite