Fondul Monetar Internaţional a revizuit în creştere la 2,7% estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al României în acest an, potrivit raportului World Economic Outlook publicat de instituţia financiară internaţională, potrivit Agerpres.
În raportul publicat în toamna anului trecut, FMI estima o creştere de 2,4% pentru economia românească în 2015. În ceea ce priveşte estimările pentru 2016, FMI prognozează că economia românească va înregistra un avans de 2,9%, peste cel de 2,5% prognozat în luna octombrie a anului trecut.
Noile cifre ale FMI sunt identice cu cele incluse în Declaraţia de Final pentru Misiunea referitoare la Articolul IV din 2015, publicat după vizita experţilor FMI şi CE la Bucureşti, în perioada 27 ianuarie - 10 februarie 2015, în care experţii FMI au estimat că Produsul Intern Brut al României va creşte cu 2,7% în acest an şi cu 2,9% în 2016, iar principalul factor care va sta la baza acestei evoluţii este consolidarea consumului privat pe fondul unei creşteri puternice a salariului real, al preţurilor scăzute la petrol şi al unor rate ale dobânzii ce au atins niveluri minime record.
Pe de altă parte, FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia preţurilor de consum în România, acestea urmând să crească cu 1,0% în 2015, comparativ cu estimările din toamnă, care indicau o creştere de 1,5%. Pentru 2016, FMI estimează o creştere a preţurilor de consum de 2,4%, mai puţin decât avansul de 2,9% preconizat în toamnă. Situaţia este similară în cazul deficitului de cont curent, unde estimările FMI au fost revizuite în jos la 1,1%, de la 1,2%, pentru 2015 şi la 1,5%, de la 1,8%, pentru 2016.
La nivel regional, Europa Emergentă, FMI susţine că activitatea economică a încetinit anul trecut şi mai multe ţări au intrat în deflaţie. În acest an însă preţurile reduse la petrol vor da un impuls creşterii economice dar se vor adăuga şi presiunilor dezinflaţioniste. Acolo unde este posibil, politica monetară ar trebui folosită pentru a susţine cererea internă, iar ţările cu poziţii fiscale slabe ar trebui să-şi refacă rezervele fiscale.
"Politica monetară ar trebui să rămână relaxată în Polonia şi România, având în vedere prognoza de inflaţie redusă şi fenomenul de relaxare cantitativă din zona euro. Investiţiile publice pot fi devansate pentru a contracara efectul negativ apărut de pe urma măsurilor planificate de consolidare fiscală, aşa cum sunt avute în vedere în Polonia şi România, sprijinite de o absorbţie mai mare a fondurilor europene" se arată în raportul FMI.
La nivel global, FMI estimează că economia mondială va înregistra o creştere de 3,5% în 2015 şi un avans de 3,8% în 2016, în linie cu prognozele din ianuarie, după ce în 2014 economia mondială a înregistrat o creştere de 3,4%. "Creşterea este prognozată să fie mai puternică în 2015 decât în 2014 în economiile avansate, dar mai slabă în cazul pieţelor emergente, ca urmare a înrăutăţirii perspectivelor pentru unele mai economii emergente precum şi pentru exportatorii de petrol", se arată în raportul FMI.
În acest context, FMI consideră că în multe economii avansate menţinerea unor politici monetare relaxante este esenţială pentru susţinerea activităţii economice. De asemenea, în unele economii este nevoie de creşterea investiţiilor în infrastructură şi de implementarea reformelor structurale. În multe economii emergente, spaţiul de manevră oferit de politica macroeconomică pentru sprijinirea creşterii economice rămâne limitat. Însă în unele din aceste state, preţul redus al petrolului va ajuta la diminuarea inflaţiei şi vulnerabilităţilor externe, ceea ce va reduce presiunile asupra băncilor centrale pentru majorarea dobânzilor.